Un tânăr de 19 ani, din comuna doljeană Mârșani, a fost amendat cu 765 de lei după ce radarul polițiștilor de la Rurieră au surprins autoturismul pe care îl conducea circulând cu viteza de 119 km/h, pe B-dul ”Decebal” din Craiova.
Alți patru șoferi au rămas, ieri, fără permisul de conducere, în total, oamenii legii aplicând 120 de amenzi conducătorilor auto care au încălcat regimul legal de viteză.
Controalele în trafic au avut loc în cadrul unei acțiuni a poliţiştilor din cadrul Serviciul Rutier-Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, ai Biroului Rutier Craiova şi a formaţiunilor rutiere de la poliţiile municipale şi orăşeneşti, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor cauzate de viteză.