Dolj: Polițiști în acțiune în comunitățile de rromi

Dolj: Polițiști în acțiune în comunitățile de rromi

1.469
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Partida Rromilor Pro Europa au participat, la Şcoala Gimnazială din satul Ocolna, comuna Amărăştii de Jos la activităţi de prevenire a criminalităţii. DSC06808

Cei 75 de elevi prezenţi la orele de curs au primit recomandări privind abandonul şi absenteismul şcolar şi prevenirea delincvenţei juvenile în ceea ce priveşte infracţiunile comise cu violenţă, infracţiunile de furt şi tălhărie.

Ulterior, a avut loc o întâlnire la care au participat 85 de membri adulţi ai comunităţii rrome, care au fost informaţi cu privire la prevederile legilor penale şi  la consecinţele comiterii de infracţiuni.

Deasemenea, acestora le-au fost prezentate aspecte privind importanţa frecventării de către copiii lor la cursurile şcolare, în vederea creşterii capacităţii de incluziune socială a acestora.

Acţiunea se înscrie în cadrul unui Plan de măsuri întocmit la nivel judeţean care urmăreşte creşterea gradului de informare a minorităţilor rrome cu privire la importanţa frecventării cursurilor şcolare, precum şi absolvirea unor instituţii de învăţământ, aceasta fiind una dintre condiţiile esenţiale de integrare în mediul social.

Planul de măsuri privind incluziunea socială a minorităţii rrome din judeţul Dolj reuneşte forţele mai multor instituţii cu atribuţii în domeniu, activităţile ce urmează să fie desfăşurate fiind făcute în comun şi vor continua, în perioada imediat următoare, în comunităţile de rromi din Sadova, Cetate, Cerăt etc.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.