83 km de autostradă între Craiova-Calafat. Licitația se anunță în decembrie

83 km de autostradă între Craiova-Calafat. Licitația se anunță în decembrie

846
34
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(4 voturi, media: 3,00)

Ministrul Transporturilor Dan Șova a declarat că speră să înceapă în noiembrie-decembrie licitațiile de lucrări pentru cele zece tronsoane de autostradă, în lungime totală de 995 kilometri, printre care și Craiova-Calafat.

Dan Șova a menționat că termenul de depunere a ofertelor privind realizarea studiilor de fezabilitate pentru cele zece tronsoane este de 43 de zile. ”Cum se termină, le prezentăm la Comisia Europeană. Nu cred că vor fi probleme cu privire la admiterea lor și vom începe licitațiile de lucrări, sper eu, undeva în noiembrie — decembrie anul acesta”, a declarat ministrul Transporturilor.

Ministrul a declarat că își menține cu toată convingerea o afirmație mai veche, potrivit căreia până prin 2020 România va avea peste 2.400 de kilometri de autostradă, deoarece este un program foarte simplu de urmărit, și din punct de vedere al finanțării, și din punct de vedere al programării. 

Tronsoanele de autostradă avute în vedere sunt: Craiova-Calafat (83 km), Ploiești-Buzău (75 km), Buzău-Focșani (67 km), București-Alexandria (85 km), Bacău-Pașcani (95 km), Brașov-Bacău (170 km), Focșani-Bacău (120 km), Pașcani-Siret (100 km), Alexandria-Craiova (140 km) și București-Giurgiu (60 km). Valoarea totală a acestor tronsoane se ridică la 52.957.035 euro, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 17 iunie 2014.

Sursa: Agerpres

34 COMENTARII

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     09-04-2013
    Mesaje
    22

    Nu mai dati copy+paste si cititi macar o data ce postati. Exemplu:” Valoarea totală a acestor tronsoane se ridică la 52.957.035 euro ” .

  2. #2

    Data de inscriere
     02-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    21665

    alta? mama lor de autostrazi, ca pana acum avem mai multe ca nemtii pe hartie, dar real nu avem nimic ((( cand vi de afara si vezi ca la ei se poate si la noi nu te iei cu mana de cap

  3. #3
    Junior
    Data de inscriere
     05-09-2012
    Mesaje
    80

    de 3 ani se” lucreaza ” la drumul craiova calafat si inca nu este gata si acum se viseaza la autostrada pff

  4. #4

    Data de inscriere
     02-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    21666
    Citat Mesaj initiat de radumihai89
    Nu mai dati copy+paste si cititi macar o data ce postati. Exemplu:” Valoarea totală a acestor tronsoane se ridică la 52.957.035 euro ” .

    vrei sa iti traducem ce inseamna suma in litere?

  5. #5
    Senior Member
    Data de inscriere
     23-12-2006
    Locatie
     Location Location...
    Mesaje
    963

    adica vrei sa zici ca toate tronsoanele (pt ca asa se intelege din articol, ca e suma totala a tronsoanelor) costa doar 52 de milioane de euro? 995 km de autostrada?

  6. #6
    Junior
    Data de inscriere
     03-10-2005
    Locatie
     dormitor
    Mesaje
    95

    Cum domne ? si autostrada pe care o promitea Ponta – Pitesti – Craiova unde este?
    ADICA A MINTIT?ADICA OLGUTA NE-A MINTIT? vai nu pot sa cred asa ceva….

    ONE LIFE - ONE CHANCE
  7. #7

    Data de inscriere
     02-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    21669
    Citat Mesaj initiat de boqqdan
    adica vrei sa zici ca toate tronsoanele (pt ca asa se intelege din articol, ca e suma totala a tronsoanelor) costa doar 52 de milioane de euro? 995 km de autostrada?

    pai crezi ca in suma se cramponeaza ei, important e ca nu se face nimic, doar sunt date niste sume sa ne ia ochii.

  8. #8
    Senior Member
    Data de inscriere
     23-12-2006
    Locatie
     Location Location...
    Mesaje
    964
    Citat Mesaj initiat de MerinZ
    Cum domne ? si autostrada pe care o promitea Ponta – Pitesti – Craiova unde este?
    ADICA A MINTIT?ADICA OLGUTA NE-A MINTIT? vai nu pot sa cred asa ceva….

    aici s-au discutat doar de autostrazi cu finantare UE, Craiova Pitesti e parteneriat public-privat, pun doar terenul in concesiune. nu dau nici un ban de la ei.

    FREAKTUNNING, cred ca e totusi o gresala de redactare, chiar daca e o minciuna, din experienta acumumulata, au macar bunul simt sa spuna o minciuna credibila.

  9. #9

    Data de inscriere
     02-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    21670

    posibil nu pot sa te contrazic

  10. #10
    Member
    Data de inscriere
     16-03-2007
    Mesaje
    197
    Citat Mesaj initiat de MerinZ
    Cum domne ? si autostrada pe care o promitea Ponta – Pitesti – Craiova unde este?
    ADICA A MINTIT?ADICA OLGUTA NE-A MINTIT? vai nu pot sa cred asa ceva….

    nici eu nu pot sa cred …

    si care credeam ca olguta e mama adevarului si a onestitatii…

  11. #11
    Member
    Data de inscriere
     06-06-2007
    Mesaje
    173
    Citat Mesaj initiat de ro_audionutz
    Citat Mesaj initiat de MerinZ
    Cum domne ? si autostrada pe care o promitea Ponta – Pitesti – Craiova unde este?
    ADICA A MINTIT?ADICA OLGUTA NE-A MINTIT? vai nu pot sa cred asa ceva….

    nici eu nu pot sa cred …

    si care credeam ca olguta e mama adevarului si a onestitatii…

    Drumul asta care duce intr-acolo, vine si inapoi?
  12. #12
    Member
    Data de inscriere
     11-03-2013
    Mesaje
    226

    da’ chiar ! autostrada craiova – pitesti (sau ma rog, drumul expres) cand incepe sa se construiasca ?
    in privinta sumelor, aveti un pic de rabdare, ca incep anexele aditionale contractului initial.

  13. #13
    Spammer
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    2306
    Citat Mesaj initiat de kartman
    da’ chiar ! autostrada craiova – pitesti (sau ma rog, drumul expres) cand incepe sa se construiasca ?
    in privinta sumelor, aveti un pic de rabdare, ca incep anexele aditionale contractului initial.

    )

  14. #14

    Data de inscriere
     02-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    21672
    Citat Mesaj initiat de kartman
    da’ chiar ! autostrada craiova – pitesti (sau ma rog, drumul expres) cand incepe sa se construiasca ?
    in privinta sumelor, aveti un pic de rabdare, ca incep anexele aditionale contractului initial.

    pai cum nu exista, acum ceva zile am venit eu pe autostrada de la pitesti la craiova si am dat intr-o groapa si m-am trezit

  15. #15
    Member
    Data de inscriere
     09-12-2006
    Mesaje
    219

    Nu vă ambalaţi, 52.957.035 euro costă doar studiile de fezabilitate. Cea mai simplă metodă de sifonare a banului public se numeşte „studiul de fezabilitate”. Dacă stai să analizezi firmele care execută aceste studii şi ale cui sunt ele, afli muuulte lucruri interesante. Oricum, până se apucă de lucru, vin alţii la putere şi comandă alte studii de fezabilitate. Binenînţeles, cu alte firme.
    La cât costă kilometrul în România (7-8 milioane de euro), banii ăştia nu-ţi ajungeau de autostradă nici până la Bucovăţ!

  16. #16
    Member
    Data de inscriere
     11-03-2013
    Mesaje
    227

    pana la urma, tot zborul ramane solutia.

  17. #17
    Member
    Data de inscriere
     09-12-2006
    Mesaje
    220

    „Prin 2020 România va avea peste 2.400 de kilometri de autostradă”, ce mişto! Problema este că petrolul e cam pe sfârşite, în general, pe planetă, şi ăla cât mai e, va fi ori foarte scump, ori dirijat către anumite ţări. Aşa că atunci când vom avea şi noi în sfârşit autostrăzi, posibil să nu avem cu ce să mergem pe ele. Nu-i nimic, ne dăm cu sania!

  18. #18
    A%%
    Oldtimer
    Data de inscriere
     07-03-2013
    Mesaje
    1076

    Ce față de mincinos patologic are Șova!
    Nu mai votați cu PSD (USL). Mai lăsați-i să mai servească și pușcărie, dă-o-n spumele mării! Nu v-ați săturat de ei , dreacu, de 25 de ani??…

  19. #19
    Member
    Data de inscriere
     11-03-2013
    Mesaje
    228
    Citat Mesaj initiat de A%%
    Ce față de mincinos patologic are Șova!
    Nu mai votați cu PSD (USL). Mai lăsați-i să mai servească și pușcărie, dă-o-n spumele mării! Nu v-ați săturat de ei , dreacu, de 25 de ani??…

    uiti ca ultimii 10 ani au fost sub dominatie basista. si mai uiti si ca basescu, atunci cand era ministrul transporturilor, spunea ca romania nu are nevoie de autostrazi.
    si da, m-am saturat si de psd.
    necazul e ca nu exista partide cu doctrina politica. singura doctrina pe care o au este cea a banilor furati.

  20. #20
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     craiova brazda
    Mesaje
    1158

    Sa dea dumnezeu sa se faca

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.