de Alexandru Politic
Ţara-i toată lac şi baltă, iar clasa politică (care n-are deloc ”clasă”) ne inundă cu atacurile suburbane, mediocre şi deloc productive, într-o campanie electorală derulată doar în mass-media şi mai ales la televiziunile centrale angrenate în spălarea şi curaţarea lăturilor din albia promisiunilor deşarte.
Cândva ”Grânarul Europei”, actuala Românie e invadată în sudul ei de culturi masive de rapiţă. Grâul se află şi el firav pe câmpurile ţării, în timp ce porumbul, în special cel semănat în primăvara aceasta, e inundat şi în stadiul de putrefacţie, chiar dacă ”bătrânii” ziceau că dacă plouă-n mai o să avem mălai.
Aflându-se în plină campanie electorală, guvernanţii şi administratorii ţărişoarei noastre au lăsat-o pe butuci şi se jură, se şi înjură, seară de seară, la postul la care sunt arondaţi în funcţie de culoarea politică şi sprijinul dat şi primit de mogulii canalelor tv. Pe fondul exploziei culturilor de rapiţă în campania asta de europarlamentare a explodat şi ”incultura” de japiţe (japiţă = 1. (reg.) Bucată de lemn îndoit sau de fier aşezată deasupra proţapului, fomînd scobitura în care se prinde jugul; 2 (fam.) (Epitet depreciativ pentru o) persoană rea, ticăloasă; nemernic; 3 (fam.) Femeie de moravuri uşoare).
Mai 2014. În România, este o lună a alegerilor pentru Parlamentul European.
Deşi campania a debutat de vreo 10 zile, campania actuală este cea mai liniştită (sau cel puţin aşa pare) în planul vizibilităţii în stradă, printre oameni. Actuala campanie este una în care partidul de la putere pare preocupat să nu facă prea multe valuri mizând pe o prezenţă cât mai slabă la vot, acţiune care coroborată cu foarte buna mobilizare a aparatului de partid în ziua votului să aducă un scor, din nou, zdrobitor pentru stânga românească. Această strategie de cârtiţă (oarecum altfel, că doar e implementată de ”cârtiţe” de profesie) este una perfectă pentru cei de stânga, dar total de neînţeles lipsa de reacţie a celor se dau de ”dreapta”.
Opozanţii, care or fi ei, dacă or mai fi în România, împiedicaţi probabil de ploia necontenită din această perioadă, stau liniştiţi la ”cratiţa” democraţiei, aşteptând ca votul să le aducă un os mult mai împănat.
Tot filmul acestei campanii electorale pare o continuare a seriei lu Francis Ford Copolla, în care ”Naşul” este întreaga clasă politică. Scenariile lor, jocurile de culise, înţelegerile de ”amvon”, întâlnirile (non) formale şi de multe ori bahice etc.. Nu fac decât să ne dea imaginea unei caractiţe care subjugă, pe zi ce trece, întreaga Românie.
În România anului 2014, luna de graţie – mai, grâul şi porumbul au fost înlocuite de rapiţă; politicianul român s-a transformat într-o japiţă; omul de ”succes” e o fostă, sau actuală ”cârtiţă”; guvernanţii au o singură obsesie – să fie contul cât mai mare şi să nu-i apese coloana pe târtiţă; onor guvernanţilor poporul a fost redus la belitul ochilor în fundul cratiţei; iar toate acestea la un loc ne reprezintă ”mândra” oligarhie românească transformată într-o caracatiţă care îşi înfige tentaculele, din ce în ce mai adânc, pe o societate civilă românească incapabilă să replice la toate nenoricirile care se abat asupra sa.
Se tot afirmă ca votul din 25 mai este unul care va (re)deschide calea democraţiei, calea spre Europa, calea spre … nemurire, bănuim!
Liniştea acestei campanii, o linişte deloc suspectă, nu face decât să dea şi mai multă apă la moară celor care consideră, şi pe bună dreptate, că a noastră clasă politică e o mare caracatiţă care doar schimbă, de dragul ”democraţiei”, tentaculele de la ”butoanele” puterii.
Mai pe româneşte: ”Vin ai noştri, pleac-ai noştri, de votat, votează proştii !”
Raspunde cu citat
