Administraţia doljeană îi ispiteşte pe japonezi

Administraţia doljeană îi ispiteşte pe japonezi

637
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, luni, la o întâlnire cu reprezentanţii a cinci companii nipone care dezvoltă tehnologii de tratare a apei şi de epurare a apelor uzate, eveniment organizat de Compania de Apă Oltenia S.A. şi Organizaţia Japoneză pentru Comerţ Exterior (JETRO). 001

În cadrul discuţiilor, Ion Prioteasa, preşedintele CJ, le-a prezentat invitaţilor judeţul Dolj, reliefând posibilităţile investiţionale şi facilităţile oferite întreprinzătorilor, precum şi principalele proiecte derulate, dar şi pe cele de perspectivă. Întâlnirea a vizat, în principal, un domeniu de actualitate pentru Dolj – implementarea masterplanului de apă.  „În prezent, suntem implicați în derularea proiectului de extindere și de modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată în Dolj, pentru care am obținut, într-o primă fază, 185 de milioane de euro din fonduri europene. În același timp, Compania de Apă Oltenia pregătește continuarea acestei strategii cu o a doua etapă, care cuprinde lucrări cu o valoare totală de aproximativ 250 de milioane de euro. Ca amploare și ca impact social, vorbim, așadar, despre un proiect de importanță capitală pentru județul nostru, care se confruntă cu o situație problematică în ceea ce privește potabilitatea apei, având pânza freatică afectată de utilizarea îngrăşămintelor chimice în sud și de exploatarea zăcămintelor de gaze și petrol în nord”, a declarat Ion Prioteasa.

Potrivit acestuia, întâlnirea româno-niponă a creat cadrul necesar pentru ca reprezentanții companiilor japoneze să cunoască îndeaproape aceste provocări cărora administraţia doljeană trebuie să le răspundă, dar și să le expună factorilor implicați în buna gestionare a masterplanului de apă, precum și altor operatori regionali de profil din țară soluțiile și tehnologiile pe care le propune pentru tratarea apei şi apelor uzate. 005

Şeful CJ Dolj a promovat, totodată, judeţul Dolj în rândul mediului de afaceri nipon, pentru că şomajul este încă o problemă stringentă cu care ne confruntăm, „Zona aceasta are, în continuare, multă nevoie de întreprinzători care să creeze locuri de muncă şi am folosit acest prilej pentru a le prezenta oaspeţilor noştri principalele posibilităţi şi facilităţi pe care le putem oferi investitorilor”, a spus Prioteasa.

Alături de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, la întâlnirea organizată luni au mai participat directorul general al Companiei de Apă Oltenia S.A., Constantin Mitriță, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Oltenia“, Aurel Dincă, exponenți ai Administrației Bazinale de Apă „Jiu“, ai autorităților locale, mediului de afaceri și altor operatori regionali de apă din țară. Delegația niponă a fost formată din reprezentanți ai JETRO și ai companiilor Hitachi, Mitsui & Co., Henki, Marubeni și Mitsubishi.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.