Dor de Oblemenco, dor de artă în gazon!

13 mai este una din datele de referinţă ale fotbalului craiovean.

13 mai reprezintă ziua de naştere a celor doi ”tunari” stângaci ai Craiovei fotbalistice: Ion Oblemenco, în 1945, şi Mircea Irimescu, în 1959.

Fără a diminua cu nimic meritele lui Mircea Irimescu, al cărui stâng a devenit celebru după ”bomba” din meciul cu Leeds United, atunci când în calendar vezi 13 mai te gândeşti, în primul rând, la Ion ”Nelu” Oblemenco.

Este, de departe, simbolul Craiovei fotbalistice. Este cel care a creat în jurul său grupul ”CAMPIOANEI UNEI MARI IUBIRI”, grup care avea să aducă şi primul titlu de campioni ai României în fotbalul autohton.

Ion Oblemenco a sosit în vara anului 1966 în curtea C.S. Universitatea Craiova, an în care în structura administrativă a clubului intra şi Corneliu Andrei Stroe. Doi olteni pur-sânge, unul de la graniţa Doljului cu Oltul – din Dioşti, iar celălalt din Corabia. Destinul a făcut ca amândoi să scrie pagini de aur pentru fotbalul craiovean şi românesc, dar mai presus de toate pentru Craiova.

Nelu Oblemenco a fost părintele CAMPIOANEI UNEI MARI IUBIRI, iar Corneliu Andrei Stroe a fost părintele CRAIOVEI MAXIMA.

Nelu Oblemenco a fost cel care, alături de colegii lui, a creat un traseu bine definit pentru toţi oltenii – Stadionul Central. A creat o legendă, o poveste a unui oraş şi a unui fenomen sportiv, care în timp avea să devină – fie miercurea, fie duminica – un fenomen social, unul care dădea şi fiori celor care nu vedeau cu ochi buni această revărsare de simpatie către un OM şi O ECHIPĂ de LEGENDĂ.

Această joacă nebună a 22 de indivizi care fugeau 90 de minute după o ”băşică” a devenit în Craiova şi în Oltenia o RELIGIE.

Fotbalul, dăruirea, dorinţa, pasiunea, respectul de sine, respectul pentru suporteri şi dragostea pentru oraş au făcut ca în acea perioadă a fotbalului cei care îl practicau să fie iubiţi, adulaţi, respectaţi şi chiar divinizaţi.

Nelu Oblemenco a dovedit, în 1973, că era mai iubit, în Craiova şi Oltenia, decât cel care era la începutul unei dictaturi de stat. Dar, tot în 1973, a dovedit că este şi un caracter de neegalat. Deşi cu două operaţii de ulcer suferite, la doar câteva săptămâni a revenit pe teren şi le-a umilit, pe ”Republicii”, pe Rapid şi pe Steaua (6-2 şi 6-4), în ambele partide marcând câte 3 goluri.

A fost inegalabil ca om şi ca jucător, dar şi unic ca om şi antrenor pentru Universitatea Craiova. A fost căpitanul primei campioane naţionale, dar şi antrenorul care a cucerit cu Universitatea Craiova eventul – campionat şi cupă – precum şi antrenorul care a dus Universitatea Craiova, în premieră, în primăvara cupelor europene – sferturi de finală în Cupa Campionilor Europeni, unde am întâlnit Bayern-ul Munchen al lui Brietner şi Rummenigge.

A fost cel care a insuflat spiritul Craiovei fotbalistice, un spirit dus la cote nebănuite de CRAIOVA MAXIMA, o echipă care, modelată şi de Nelu Oblemenco, a reuşit primele mari performanţe internaţionale, la nivel de cluburi, în istoria fotbalului românesc. O CRAIOVA MAXIMA care a crescut pe calapodul CAMPIOANEI UNEI MARI IUBIRI, dar care a reuşit performanţa – din ce în ce mai rară – de a depăşi succesul profesorului.

De ce ne năpădesc amintirile?

Pentru că este 13 mai, pentru că Oblemenco e doar numele unui stadion, pentru că fotbalul craiovean e reprezentat de nişte fotbalişti amatory, cu statut de ”profesionişti”, pentru că fotbalulul nu se mai joacă doar pe teren, pentru că fotbaliştii nu mai joacă cu sufletul, ci sunt doar nişte ”mercenari” ageamii.

Nutrim speranţa că vom avea un Stadion ”Ion Oblemenco” de 4 stele pe care ne-am dori şi o echipă a Craiovei cu jucători – cum spunea Sorin Cîrţu –  pe care “să-i frigă” tricoul alb-albastru când îl îmbracă.

Până atunci, trăim din amintirile plăcute ale magicelor clipe petrecute pe ”Centralul” din Bănie, când în rolul principal, pe dreptunghiul verde, se afla Nelu Oblemenco, cel care, ca un profesionist adevărat, a devenit şi un regizor iscusit al trupei Universitatea Craiova.

Mulţumiri eterne Nelu Oblemenco şi ne rugăm ca de acolo de unde ne veghezi să readuci spiritul Craiovei fotbalistice în sufletele jucătorilor, antrenorilor şi suporterilor Universităţii Craiova.

C.V. Ion ”Nelu” Oblemenco

* A început fotbalul la piticii echipei Progresul Corabia – 1958 şi 1959 (antrenor Ion Prodileanu);

* Între 1959 – 1962 a evoluat ca junior la C.F.R.-Electro şi la Ştiinţa Craiova, perioadă în care a absolvit, în Bănie Şcoala Profesională de construcţii (antrenori Rodica Merfu şi Ion Prodileanu);

* 1962 – 1963 a evoluat la Progresul Corabia, care la sfîrşitul acelui sezon a promovat în divizia C, graţie şi celor 34 de goluri reuşite de Ion Oblemenco;
* Vara lui 1963 a fost convocat la lotul naţional de juniori, după care a fost curtat de Dinamo Piteşti, Universitatea Cluj şi Rapid. A ales Giuleştiul;
* 1963 – 1966 a evoluat doar în 10 partide pentru Rapid;
* 1966 a revenit în Craiova, unde a evoluat pînă în 1977;
* 1977-1978 a jucat la FCM Galaţi;
* 1978-1979 a fost vicepreşedinte la Universitatea Craiova;
* 1979-1980 – antrenor secund la Universitatea Craiova;
* 1980-1982 – antrenor principal la Universitatea Craiova;
* 1982-1985 – antrenor la Chimia Rîmnicu-Vîlcea;
* 1985 – antrenor la F.C. Olt Slatina;
* După 1990 a mai ocupat o serie de funcţii administrative în cadrul clubului Universitatea Craiova;
* 1992-1993: antrenor principal la Universitatea Craiova;
* 1996: antrenor la Hassania Agadir;
* În 26 octombrie 1996 a fost declarat, post-mortem, Cetăţean de onoare al municipiului Craiova, dată de la care şi legendarul stadion al Băniei a primit numele “Ion OBLEMENCO”.

***

* A jucat 285 de jocuri în divizia A;
* A marcat 170 de goluri în divizia A;
* A cîştigat de 4 ori titlul de golgheter al Romaniei:
1966/67 (17 goluri),
1969/70 (19 goluri) locul doi Dobrin cu 18 goluri,
1971/72 (20 de goluri),
1972/73 (21 goluri);
* ca jucător la Universitatea Craiova a cîştigat, în calitate de căpitan de echipă, titlul de campion naţional, ediţia 1973 – 1974, şi Cupa României, în sezonul 1976 – 1977; în acea perioadă cu Ion Oblemenco la timonă, Universitatea Craiova şi căpătat numele de “Campiona unei mari iubiri”;

* este jucătorul care alãturi de Stefan Dobay si Dudu Georgescu, a obţinut de patru ori titlul de golgeter al Românie;
– locul 4 în topul “All time” al golgeterilor, după Dudu Georgescu, Rodion Cămătaru şi Marin Radu;

***

* a fost antrenor la Universitatea Craiova 85 partide, dintre care 49 au fost victorii, 13 egaluri şi 23 de înfrîngeri;
* a cucerit ca antrenor secund, ediţia 1979–1980, titlul de campion naţional;
* ca antrenor principal a cucerit primul event din istoria Universităţii Craiova (Cupa şi Campionatul), în sezonul 1980 – 1981;
* a fost antrenor principal al primei echipe româneşti care a evoluat în priăvara europeană, şi primul care a condus o formaţie românească în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni (sezonul 1981 – 1982, Universitatea Craiova – Bayern Munchen 0-2, la Craiova şi 1-1, la Munchen).

P.S. La mulţi ani, Mircea Irimescu !