Craiova: Consiliul Local numit ”Caricatură”

Craiova: Consiliul Local numit ”Caricatură”

821
6
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(4 voturi, media: 4,00)

Nici picior de consilier local PSD, până la finalul ședințelor lunare de Consiliu Local! Asta pare să fie deviza aleșilor municipali din partea partidului aflat la conducerea orașului, care și-au făcut un obicei din a pleca înainte de închiderea ședinței, respectiv înainte de punctul ”Întrebări și interpelări”, în care sunt ridicate problemele semnalate de cetățeni și propuse soluții, în afara proiectelor de pe ordinea de zi. Ironia sorții face că în loc să-și asume responsabilitatea pentru care au fost trimiși în Consiliu, să reprezinte și să apere interesele craiovenilor, plătiți fiind din bugetul local pentru asta, ei tac mâlc, sfidând bunul simț și craiovenii. 

 

”Catalogul” CLM Craiova e strigat la începutul ședințelor, iar asta îi face pe consilieri să tragă apoi chiulul liniștiți. Oricum, în afară de unul, maximum doi aleși ai majorității PSD, documentați, cu puncte de vedere pertinente și argumentate, restul fac doar act de prezență, mulțumindu-se să ridice timid mâna pentru a vota proiectele supuse dezbaterilor. Cât despre vreun amendament ori intervenție nici nu mai încape vorba.  Glasul lor s-a auzit numai la depunerea jurământului. Culmea e că tocmai ei sunt primii care pleacă înainte chiar de încheierea întâlnirilor. Și mai culmea e că primesc și bani pentru asta! Circa 227 de lei pentru fiecare ședintă la care participă (dar nu mai mult de trei pe lună, fie că sunt ședințe de comisie, ședințe ordinare, extraordinare sau de îndată, în limita maximă a 681 de lei).

 

Prezența, ori mai degrabă, lipsa prezenței colegilor de ședință, a fost sesizată și penalizată și de consilierul Dan Cherciu, care a propus ca măsură revenirea la decizia ca întrebările și interpelăriele să fie făcute la începutul ședințelor ori ca prezența să fie strigată la finalul întâlnirilor. ”Stimați colegi, cât mai sunteți, mie mi-e teamă că, ușor, ușor, alunecăm în derizoriu și devenim un consiliu local caricatură. Ceea ce părea o excepție, a devenit regulă, fie că doamna primar, fie că în special consilierii majorității pleacă în semn ostentativ când vine rândul acestor întrebări și interpelări. Dacă dânșii pentru asta au înțeles că i-au trimis craiovenii, ca să fie aici niște simple marionete care ridică mâna la propunerile doamnei primar, se înșeală. Și este posibil să dea socoteală la alegerile următoare. (…) Propun pentru ședința următoare, cine mai reprezintă Executivul, să ia în calcul una din cele două variante: fie se face prezența la încheierea lucrărilor sau revenim la un obicei mai vechi – primul punct să fie reprezentat de întrebări și interpelări. Altfel, eu mă simt penibil de penibilul pe care ar trebui să-l simtă cei care au părăsit sala”, a afirmat consilierul Dan Cherciu.

 

Iar în finalul ședinței, s-a văzut cine, cât și ce a înțeles: prezidiul – (fără primarul Olguța Vasilescu, care între timp s-a scuzat că trebuie numaidecât să plece la un alt eveniment), format din cei doi viceprimari, secretarul orașului și președintele de ședință – s-a ridicat în mare grabă în timp ce reprezentanta unui ONG încerca să le reamintească acestora că trebuie să ia o decizie în privința organizării unui referendum local cu privire la funcţionarea Centralei Nucleare de la Kozlodui, a cărei activitatea ar putea afecta serios starea de sănătate a doljenilor, inclusiv a craiovenilor.



6 COMENTARII

  1. #1
    @#I
    Oldtimer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    1121

    Pe cine reprezintă acești dobitoci paraziți?…

  2. #2
    Senior Member
    Data de inscriere
     08-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    974

    Sari cu gura Olguto pe ei ca pana acum sareai pe facebuci ca e CF impotriva ta si ca facem de ras orasul, dar tovarasii tai stalinisti ce fac?

    Incearca sa treci apa ca Titanicul,nu ca gasca.
  3. #3
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     18-09-2008
    Locatie
     Orasul Leilor,Craiova
    Mesaje
    1194

    Ii doar in fund fondurile curg,conturile se umfla de ce sa mai dea si pe la primarie,cetacenii dai incolo daca sunt prosti si tac nu fac nimic ei de ce ar fi prosti sa isi faca treaba cand se poate si fara pe aceiasi bani

  4. #4
    Newcomer
    Data de inscriere
     01-01-2015
    Mesaje
    43
    Citat Mesaj initiat de SacreD
    Sari cu gura Olguto pe ei ca pana acum sareai pe facebuci ca e CF impotriva ta si ca facem de ras orasul, dar tovarasii tai stalinisti ce fac?

    ce sa faca? bani

  5. #5
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     29-01-2006
    Mesaje
    924

    uitați-vă la ei, o adunătură de incompetenți, e bine sa avem pretenția ca inapții ăștia sa gestioneze banii noștri in asa fel in cat sa ne fie noua bine.

    Lupii sunt mai slabi si mai mici decat elefantii sau leii,insa nu vei vedea niciodata un lup dansand la circ.
  6. #6
    @#I
    Oldtimer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    1130
    Citat Mesaj initiat de spider
    uitați-vă la ei, o adunătură de incompetenți, e bine sa avem pretenția ca inapții ăștia sa gestioneze banii noștri in asa fel in cat sa ne fie noua bine.

    Mi-am amintit o fază. Prin anii 90-2000 (nu mai știu exact) era unu pe acolo, ajunsese consilier. Fusese paznic, chiar la ușa aia mișto, încă de pe vremea lui Ceaușescu. Acu se făcuse consilier PSD.
    E lumea proastă. Lumea votează așa ceva. Toți milițienii și infractorii de pe vremuri s-au ajuns, iar în capul lor tronează turnătorii și securiștii peceriști sau odraslele lor degenerate.
    Dacă tu, acum, pui la bătaie (într-un sat sau cartier) un camion de vodcă și mici și să ai și o gașcă de bătăuși ( ca să ții concurența la respect) sigur te faci cu un post bun la alegeri. Chiar și ca independent. La țară ajungi chiar și primar, numai să dai de băut și să-ți faci o haită de bătăuși , recrutați dintre cei ”elita” satului.
    OK, mai faci și promisiuni, dai niște curcani cadou milițienilor și lu’ popa, cu ceva timp înainte de alegeri și…gata!

    Voi nu vedeți că și picturile de pe pereți sunt de-o imbecilitate nemaiîntâlnită
    Cum să pictezi pe peretele primăriei…primăria?! Ca să-și amintească retarzii unde se află? Uită unde sunt, se uită pe pereți și deodată se lumineazăăă: suntem la primărie!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.