Orice minune durează trei zile. E o vorbă din bătrâni. După trei ani de așteptare, tramvaiul a fost repus pe șine. Numai că surpriză… unul dintre ele „a clacat”, în această după-amiază, și pasagerii la fel, când, din senin, tramvaiul s-a oprit, iar ușile au rămas închise. Nu se știe de ce, dar acesta nu s-a mai alimentat cu energie.
„O prietenă de-a mea e în el. Nu le deschide nici ușile să coboare dracu’ de acolo”, a comentat un tânar la o poză postată pe facebook cu tramvaiul oprit între stații. Defecțiunea a fost anunțată la dispecerat și un echipaj de intervenție a fost trimis la locul cu pricina. „A fost remorcat și este dus la depou pentru a vedea ce s-a întâmplat„, a declarat directorul S.C. RAT SRL.
Modernizarea unui tramvai în regie proprie a costat SC RAT Craiova circa 10.000 de euro. Până acum au fost recondiționate 12, al 13-lea este în lucru, iar conducerea spune că în total vor fi modernizate 15 tramvaie.
Reabilitarea liniei de tramvai din Craiova a început în primăvara anului 2013 și a avut o valoare de peste 60 milioane de lei – din care cca. 1,15 milioane de lei cofinanţare de la bugetul local, 20 milioane de lei din bugetul naţional şi 39 milioane de lei contribuţia UE. Lucrările au fost câștigate de societățile SC MariVila şi SCT Bucureşti. În total au fost refăcuți aproximativ 12,5 km din linia de tramvai.
Sursa video/foto: Facebook
https://www.youtube.com/watch?v=fqUnnZwvez8&feature=youtu.be