Aglomeraţie la ghişeele Serviciului Permise şi Înmatriculări Dolj

la 24 octombrie 2012 14:59, scris de Ana-Maria Gebăilă
A | A+ | AA+ | AAA+
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Nici un vot)
aglomeratie

Peste 300 de persoane au stat, ieri, la coadă, pentru a-şi rezolva problemele urgente cu permisul sau actele de înmatriculare ale maşinilor. Aglomeraţia se menţine şi astăzi, la această oră câteva sute de persoane aşteptându-şi rândul la ghişeu. Reprezentanţii Serviciului se arată surprinşi că oamenii au venit să rezolve nu numai problemele urgente, ci şi altele, pe care până acum nici nu le luaseră în seamă.

Ieri, a fost prima zi, după cele patru în care nu s-a lucrat cu publicul, când Serviciul Permise şi Înmatriculări şi-a reluat activitatea. Potrivit comisarului şef Maria Vasile, şefa Biroului Inmatriculari, şi astăzi aglomeraţia a fost la fel de mare. Sute de doljeni aşteaptă şi la ora aceasta în faţa ghişeelor.  ”Interesant este că multe dintre persoanele care stau acum la rând au venit pentru probleme minore, ca de exemplu – li s-a rupt certificatul de înmatriculare şi vor să scoată unul nou”, spune comisarul şef.  Asta în contextul în care înainte de sistarea temporară a programului de lucru cu publicul până şi posesorii de permise de conducere expirate nu se urneau să le reînnoiască.

Sistemul informatic al Serviciului de Permise şii Înmatriculări a fost cauzată de  necesitatea operării unor modificări de soft. Specialiştii lucrează la un program ce va permite funcționarilor să încaseze bani şi să emită acte pe loc. Softul va intra în funcțiune la începutul anului viitor.

Tag-uri: , ,

Stiri similare

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreaptă sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.

Alte stiri in Locale
anghel