22.960 de fermieri din Dolj au decizie pozitivă de plată pentru avansul aferent Campaniei agricole 2016, reprezentând un procent de 58% din totalul de 39.740 fermieri care au depus Cerere unică de plată pentru acest an, potrivit datelor furnizate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Judetean Dolj.
Pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri de ”(…) până la 70 % în cazul plătilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 si de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale mentionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013”.
De asemenea, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot să plătească avansurile pentru plătile directe numai după finalizarea controalelor administrative menționate la articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. În acest sens, la nivelul judeţului Dolj, până astăzi, 28 octombrie 2016, au fost supuse controlului clasic 117 ferme, însumând 4.480 de parcele, dintr-un număr total de 646 ferme selectate pentru controlul clasic.
”Menționăm că plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 363/04 din 01.10.2016”, se arată într-un comunicat de presă transmis de APIA Dolj.