Trenul Regal trece prin gările Filiași și Craiova, de 1 Decembrie

Trenul Regal trece prin gările Filiași și Craiova, de 1 Decembrie

1.813
10
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(4 voturi, media: 4,25)

Trenul Regal va efectua pe 1 decembrie, în mod simbolic, un itinerariu numit „Trenul Aducerii Aminte”. La bord va fi Familia Regală, ca un omagiu adus Regelui Carol I, la 150 de ani de la venirea sa în țară. Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, vor parcurge județele Mehedinți, Dolj, Olt și Dâmbovița, încheind călătoria la București.

„Trenul Aducerii Aminte” se va opri în Gara Turnu Severin luni, 30 noiembrie 2015, la ora 15.30. De asemenea, Trenul Regal va putea fi vizitat, în Gara Turnu Severin, în aceeași zi între orele 16.30 – 21.00. Trenul Regal va pleca, în dimineața de 1 decembrie 2015, din Gara Turnu Severin, la ora 8.30.

Prima oprire va avea loc în Gara Filiași, la ora 10.49, unde trenul va opri pentru 10 minute. A doua oprire va avea loc la Gara din Craiova, la ora 11.40, unde trenul se va opri pentru 20 de minute. Și în Gara din Slatina, la ora 13.10, trenul se va opri timp de 10 minute. Cea de-a patra oprire va avea loc în orașul Titu, la ora 16.13, unde trenul va staționa 12 minute. Ultima oprire a trenului, în ziua de 1 decembrie 2015, va fi la Gara Regală Băneasa, la ora 17.16.

Foto: arhivă



10 COMENTARII

  1. #1

    Mesaje

    Trenul Regal trece prin gările Filiași și Craiova, de 1 Decembrie » Stiri din Craiova si Oltenia https://t.co/7zWd9eKERH

  2. #2
    Newcomer
    Data de inscriere
     02-07-2008
    Mesaje
    19

    Nu ne prea intereseaza……Vreo autostrada trece prin Craiova?

  3. #3
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4791

    Propaganda regala este penibila..

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!
  4. #4

    Mesaje

    #Craiova2021 împreună cu #Oltenia #ECoC2021 #PlayIntenCity https://t.co/hrCo3mGMyy

  5. #5

    Mesaje

    #Craiova2021 împreună cu #Oltenia #ECoC2021 #PlayIntenCity https://t.co/A4tvLshvTR

  6. #6

    Mesaje

    #Craiova2021 împreună cu #Oltenia #ECoC2021 #PlayIntenCity https://t.co/1pUWUsZ9MF

  7. #7
    Maniac
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    4418
    Citat Mesaj initiat de store1208
    Nu ne prea intereseaza……Vreo autostrada trece prin Craiova?

    super spus

  8. #8
    De-al casei
    Data de inscriere
     08-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    260

    Eu as zice ca daca am avea monarhie s-ar fura mai putin

    Edited by MOD - Semnatura. Forumul permite si crearea unei semnaturi care sa apara la sfarsitul mesajelor tale; aceasta ar trebui sa fie o fraza scurta, un citat celebru, eventual o gluma, dar care sa nu aiba dimensiuni prea mari. De asemenea nu sunt permise link-uri directe sau tag-uri catre: site-uri, anunturi de mica publicitate, publicitate de orice fel. Ne rezervam dreptul de a edita semnaturile ce incalca regulamentul forumului fara a avertiza utilizatorul;
  9. #9
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     27-07-2007
    Locatie
     UƒO±O§USUˆUO§
    Mesaje
    117
    Citat Mesaj initiat de store1208
    Nu ne prea intereseaza……Vreo autostrada trece prin Craiova?

    Bine zis!

  10. #10
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    4812
    Citat Mesaj initiat de djhouse
    Eu as zice ca daca am avea monarhie s-ar fura mai putin

    Cum sa nu.. sa-si faca si regii scaune de haur si sa-si recupereze toata ‘mosia’ pierduta prin Romania. Tu nu pricepi ca famiile regale se cred superioare probabil regii au 3 co**e sau reginele 2 vagine.. sange albastru.. mov.. hehe …

    V.M.P.T.I.I.I.2015 !!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.