(Galerie Foto) Bobocii din Craiova se lansară la apă. Timizi, ca la...

(Galerie Foto) Bobocii din Craiova se lansară la apă. Timizi, ca la prima întâlnire

1.341
5
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 5,00)

Studenții din primul an de facultate – pe ici pe colo și câte un ”veteran” – deschiseră, azi, anul universitar. Crispați, veseli, cocheți, speriați, timizi ori extrem de dezinvolți, boboceii se lansară la apă, în marea clădire a Universității din Craiova. ”Viață, frate!”, ar spune unii. Nu și când ești la început de drum și habar nu ai încotro te duc scările de la intrare, darămite unde te vor scoate, după trei-patru ani, la ieșire. 

DSC_4748

Bobocii Universității din Craiova participară timid la ceremonia de deschidere a începutului de an universitar, primul ”botez” al unui nou val de viitori intelectuali ai țării. Fără dezamăgirea suferită de colegii lor cei mai mici, dintr-a I-a, că abecedarele nu le-au fost tipărite, iar microbuzele școlare sunt prea puține la număr și neîncăpătoare, studenții trecură de primul hop – ascultatul discursurilor exacerbate ale profesorilor, autorităților locale și imaginarea viitorului luminos care îi așteaptă dacă vor sta cu burta pe carte. Un lucru firesc, până la urmă, că doar studenția nu înseamnă doar chefuri, flirturi și socializare, ci un șir lung de experiențe care, într-un final, îi vor căli de-a binelea.

Deocamdată – fără a generaliza – studenții priviră îndelung holul imens, se holbară unii la alții, găsiră Sala Albastră, făcură act de prezență, eventual și cu o bătaie de palme plină de smerenie, traseră aer în piept și parcă-și spuseră în gând: ”Pot s-o fac și pe-asta”. Desigur, cu tot spectrul de înțelesuri.

Galerie foto: Florin Tomescu

 



5 COMENTARII

  1. #1
    Oldtimer
    Data de inscriere
     23-12-2006
    Locatie
     Location Location...
    Mesaje
    1034

    mda, le urez bafta. desi facultatea la noi e o mare mizerie (fara sa se simta jigniti domnii profesori) pt ca programa e foarte prost gandita.

  2. #2
    Maniac
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    3003

    Bafta

    claxonul la maE™inAƒ E™i flashurile se folosesc A®n situaE›ii excepE›ionale.. dacAƒ claxonezi tot timpul E™i dai flashuri cAƒ aE™a E›i se scoalAƒ E›ie E™i ai impresia ca tot drumul e al tAƒu, ori cAƒ tu te crezi vreun expert E™i le atragi atenE›ia altora care poate nu sunt atA¢t de "experE›i" ca tine, felicitAƒri atunci eE™ti un retardat mintal E™i ar trebui cel mult sAƒ conduci o roabAƒ.. nu o maE™inAƒ.
  3. #3
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     29-01-2006
    Mesaje
    849

    studenții de azi viitorii chelneri si spălători de vase de maine :>

  4. #4
    Newcomer
    Data de inscriere
     04-01-2014
    Mesaje
    17

    …cunosc studenti care nu stiu sa citeasca… sunt in anul intai , este adevarat , dar…multumim din suflet guvernului ca a distrus viitorul acestei tari! RUSINE!!!

  5. #5
    0-day Member
    Data de inscriere
     11-05-2014
    Mesaje
    5
    Citat Mesaj initiat de ribentrop
    …cunosc studenti care nu stiu sa citeasca… sunt in anul intai , este adevarat , dar…multumim din suflet guvernului ca a distrus viitorul acestei tari! RUSINE!!!

    e vina guvernului ca nu stiu aia sa citeasca, nu ?

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.