La Craiova, ”Shakespeare (e) al tuturor”

La Craiova, ”Shakespeare (e) al tuturor”

1.351
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(4 voturi, media: 5,00)

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare este programată debutează, astăzi, la Craiova, și va fi dedicată aniversării a 450 de ani de la nașterea marelui dramaturg. Ediția din acest an marchează și 20 de ani de la debutul festivalului și se desfășoară sub genericul ”Shakespeare al tuturor”, înscriindu-se într-o serie care a debutat în 2012, sub deviza ”Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actorii”, și care va continua, în anul 2016, când se vor împlini 400 de ani de la moartea dramaturgului, cu tema ”Shakespeare pentru eternitate”.

Una dintre cele mai importante manifestări culturale organizate în țara noastră în memoria marelui dramaturg este Festivalul Internațional Shakespeare, ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție. Prima ediție a acestui festival a avut loc în 1994. A fost creat inițial pentru Craiova, sub titulatura ‘Craiova Shakespeare Festival’ și s-a desfășurat în acest format din trei în trei ani, până în anul 2006. Din 2006, manifestarea are loc o dată la doi ani și are două locuri de desfășurare, București și Craiova.

Celebrul festival a luat naștere în 1994, la inițiativa directorului Teatrului ”Marin Sorescu” din Craiova, Emil Boroghină. După participarea Teatrului Național din Craiova la Festivalul Internațional de la Edinburgh, din 1991, cu spectacolul ”Ubu Rex cu scene din Macbeth”, în regia lui Silviu Purcărete, unde a obținut două distincții de mare strălucire, Naționalul craiovean a început să primească și alte invitații.

La primul turneu, la Festivalul Theaterformen ’91 de la Braunschweig, un festival selectiv cu spectacole semnate de Lev Dodin, Andrej Waida, George Tabori și Silviu Purcărete, lui Emil Boroghină i-a venit ideea organizării unui festival internațional, considerând că Teatrul din Craiova trebuie să fie nu numai exportator de spectacole, ci și importator și organizator al unei manifestări teatrale de care orașul și România să-și lege numele.

Cu ocazia unui alt festival de prestigiu inspirat de numele și opera lui Shakespeare, de la Tokyo, la care Teatrul ”Marin Sorescu” a participat cu ”Titus Andronicus” și la încurajările regretatului critic teatral Valentin Silvestru, în ziua de 6 mai 1992, în capitala japoneză, Emil Boroghină a anunțat intenția organizării, în România, a Festivalului Shakespeare de la Craiova.

Principalii organizatori ai Festivalul Internațional Shakespeare sunt Teatrul Național ”Marin Sorescu” și Fundația ”William Shakespeare”, prezidată de Emil Boroghină, cel care este și directorul fondator al festivalului. Între 1988 și 2000, Emil Boroghină a fost director al Naționalului craiovean.

Fragmente din Documentarul Agerpres ”William Shakespeare – „Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actorii””



2 COMENTARII

  1. #1
    Spammer
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    2269

    Cica era programata piesa de teatru in aer liber in fata teatrului asta seara.. cu actori internationali.. dar acum daca o ploua.. nustiu ce sa zic..

  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     09-10-2006
    Mesaje
    95

    „Shakespeare al tuturor”, Craiova 2014
    20 de ani de Festival Internațional Shakespeare

    Cea de a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare se desfăşoară în condiţii speciale, fiind dedicată împlinirii a 450 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg al lumii din toate timpurile, William Shakespeare. Cu acest prilej aniversar, sărbătorim şi 20 de ani de la fondarea acestei manifestări teatrale româneşti care şi-a câştigat de-a lungul celor două decenii de existenţă o binemeritată notorietate naţională şi internaţională.
    Desfăşurată sub genericul „Shakespeare al tuturor”, ea se înscrie într-un ciclu început în anul 2012, când Festivalul a avut loc sub deviza „Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actorii”, ciclu ce va fi continuat în anul 2016, când se vor împlini 400 de ani de la moartea marelui Will, de ediţia cu tema „Shakespeare pentru eternitate”.
    Dacă se poate spune că Festivalul a avut, mai ales la ultimele sale ediţii, un caracter uşor elitist, adresându-se preponderent cunoscătorilor, oamenilor de teatru, se doreşte ca, prin spectacolele programate, el să se adreseze începând de acum unor categorii mult mai largi de spectatori.
    Desigur, a fost continuată politica prezentării unor spectacole importante din teatrul mondial, realizate de creatori dintre cei mai cunoscuţi, fiind invitate teatre din ţări cu o puternică mişcare teatrală precum Marea Britanie, Rusia, Lituania, Polonia, Ungaria sau Ucraina, precum şi spectacole aparţinând unor culturi mai puţin prezente până acum în România, cum ar fi cele din China, în care sunt prezente elemente ale teatrului tradiţional din această străveche cultură, din Armenia sau din Africa de Sud.
    Sunt spectacole care, suntem convinşi, se vor bucura de o caldă primire atât din partea publicului cât şi a specialiştilor.
    Pe lângă prezenţa unor spectacole Shakespeare de un indiscutabil nivel artistic, consecvent programului său, interesat de viitorul teatrului, Festivalul va avea şi de această dată o secţiune educativ-formativă, destinată elevilor şi studenţilor de la secţiile de arta actorului, regie, scenografie şi teatrologie, convinşi fiind că prezenţa acestora la un Festival de importanţa celui de la Craiova, poate influenţa şi marca devenirea lor.
    Se va acorda, bineînţeles, aceeaşi atenţie ca şi până acum desfăşurării Sesiunii de shakespeareologie, patronată de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru şi Conferinţa Internaţională Shakespeare, organizată în colaborare cu Asociaţia Europeană de Cercetare Shakespeare, precum şi organizării expoziţiilor de artă fotografică şi artă plastică, lansării unor cărţi de shakespeareologie şi D.V.D.uri, încercându-se la această ediţie o paralelă, o privire comparată asupra creaţiei celor două genii poetice naţionale şi universale, Shakespeare şi Eminescu.
    Mai trebuie menţionat că, dincolo de colaborarea cu Centrul de Proiecte Culturale ARCUB Bucureşti, începută în aul 2006, care s-a dovedit deosebit de inspirată, în special în creştere prestigiului Festivalului, în intenţia organizatorilor, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi Fundaţia Shakespeare, este ca, începând din acest an, cel puţin câte un spectacol din cele jucate la Craiova să fie programat şi în oraşele din judeţele Olteniei.
    Şi, obiectiv extrem de important, Festivalul Internaţional Shakespeare 2014 se doreşte a fi unul din evenimentele majore în bătălia purtată de Primăria Craiova şi întreaga regiune Oltenia pentru dobândirea calităţii de Capitală Culturală a Europei în anul 2021.

    Emil Boroghină
    Director fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare
    Preşedintele Fundaţiei Shakespeare
    Vice-preşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare

    PRIMĂRIA CRAIOVA
    TEATRUL NAŢIONAL „MARIN SORESCU” CRAIOVA INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN
    CENTRUL DE PROIECTE CULTURALE ARCUB BUCUREŞTI
    FUNDAŢIA „WILLIAM SHAKESPEARE”

    FESTIVALUL INTERNAŢIONAL SHAKESPEARE
    EDIŢIA A IX-A
    CRAIOVA, BUCUREŞTI
    23 aprilie – 4 mai 2014

    „SHAKESPEARE AL TUTUROR”

    MIERCURI, 23 APRILIE

    ora 18:00
    Piaţa „William Shakespeare”
    DESCHIDEREA OFICIALÃ A
    FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL
    SHAKESPEARE, EDIŢIA A IX-A
    Cuvânt de deschidere:
    Lia Olguţa VASILESCU – Primarul Municipiului
    Craiova
    Emil BOROGHINÃ – Director fondator al
    Festivalului Internaţional Shakespeare
    Mircea CORNIŞTEANU – Director general al
    Teatrului Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova
    Dezvelirea statuii lui William Shakespeare, cu prilejul aniversãrii a 450 de ani de la naşterea marelui dramaturg.
    creaţie a sculptorului Rodion Gheorghiţã

    ora 18:15
    MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC
    spectacol prezentat de Teatrul Globe din Londra
    (Marea Britanie)
    regia: Max Webster

    JOI, 24 APRILIE

    ora 11:00
    Aula Buia a Universitãţii din Craiova
    SHAKESPEARE POVESTIT DE
    UN COPIL OAMENILOR MARI
    film realizat de Studioul TVR Craiova
    regia: Bogdan Cristian Drãgan
    prezentat în cadrul programului educativ-formativ coordonator program:Irina Ionescu

    ora 16:00
    Piaţa ,, William Shakespeare”
    MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC
    spectacol prezentat de Teatrul Globe din Londra
    (Marea Britanie)
    regia: Max Webster

    ora 19:30
    Foyerul Teatrului Naţional ,,Marin Sorescu”
    Craiova
    Vernisaj
    FESTIVALUL INTERNAŢIONAL
    SHAKESPEARE
    expoziţie de artã fotograficã realizatã de
    Sorin Radu şi Maria Ştefãnescu
    COSTUME ELISABETHANE
    expoziţia realizatã de studenţii Departamentului de
    Scenografie de Teatru de la Universitatea Naţiona-
    lã de Artã Teatralã şi Cinematograficã Bucureşti, coordonator: prof. univ. Ştefania Cenean

    ora 20:00
    Teatrul Naţional Craiova, sala ,,Amza Pellea”
    CUM VÃ PLACE
    spectacol prezentat de Teatrul Naţional din
    Budapesta (Ungaria)
    regia: Silviu Purcãrete

    VINERI, 25 APRILIE

    ora 9:00
    Teatrul Naţional Craiova, Bibliotecã
    ATELIER DE TEATROLOGIE
    realizat în colaborare cu Asociaţia Internaţionalã a
    Criticilor de Teatru şi Departamentul de Teatrolo-
    gie, Management Cultural şi Jurnalism Teatral din
    cadrul Universitãţii Naţionale de Artã Teatralã şi
    Cinematograficã Bucureşti
    coordonator: conf.univ. Carmen Stanciu

    ora 11:00
    Aula Buia a Universitãţii din Craiova
    YES, I WILL
    spectacol prezentat de Compania OKaua de la
    Liceul ,,A.I Cuza” din Bucureşti
    regia: Gabriela Bobes şi Ionuţ Popescu
    în cadrul programului educuativ-formativ
    coordonator: Irina Ionescu

    ora 17:00
    Teatrul Naţional din Craiova, sala ,,Ion D. Sârbu”
    Expoziţie BD: Shakespeare şi cea de-a noua artã
    RICHARD III
    spectacol prezentat de AM Production, în
    colaborare cu National Arts Festival şi Market
    Theatre din Cape Town (Africa de Sud)
    regia: Fred Abrahamse

    ora 20:00
    Teatrul Naţional Craiova, sala ,,Amza Pellea”
    RICHARD III
    spectacol prezentat de Teatrul Naţional din Beijing
    (China)
    regia: Wang Xiaoying

    SÂMBÃTÃ, 26 APRILIE

    ora 9:00
    Teatrul Naţional Craiova, Bibliotecã
    ATELIER DE TEATROLOGIE
    realizat în colaborare cu Asociaţia Internaţionalã a
    Criticilor de Teatru şi Departamentul de Teatrolo-
    gie, Management Cultural şi Jurnalism Teatral din
    cadrul Universitãţii Naţionale de Artã Teatralã şi
    Cinematograficã Bucureşti
    coordonator: conf.univ. Carmen Stanciu

    ora 11:00
    Aula Buia a Universitãţii din Craiova
    VISUL UNEI NOPŢI DE VARÃ
    spectacol prezentat de studenţii de la
    Departamentul de Teatru din cadrul Facultãţii de
    Litere a Universitãţii din Craiova
    regia: Alina Rece

    ora 19:00
    Opera Românã Craiova
    MÃSURÃ PENTRU MÃSURÃ
    spectacol prezentat de Teatrul ,,Vaghtangov” din
    Moscova (Rusia)
    regia: Yuri Butusov

    DUMINICÃ, 27 APRILIE

    ora 9:00
    Teatrul Naţional Craiova, Bibliotecã
    ATELIER DE TEATROLOGIE
    realizat în colaborare cu Asociaţia Internaţionalã a
    Criticilor de Teatru şi Departamentul de Teatrolo-
    gie, Management Cultural şi Jurnalism Teatral din
    cadrul Universitãţii Naţionale de Artã Teatralã şi
    Cinematograficã Bucureşti
    coordonator: conf.univ. Carmen Stanciu

    ora 11:00
    Aula Buia a Universitãţii din Craiova
    REPETÃ HAMLET
    spectacol de teatru radiofonic
    prezentat de studenţii actori însoţiţi la microfon de
    maeştrii lor profesori
    realizat în cadrul proiectului de parteneriat dintre
    Teatrul Naţional Radiofonic şi UNATC, clasa prof.
    univ. Adrian Titieni
    regia: Mihai Lungeanu

    ora 19:00
    Teatrul ,,Elvira Godeanu” din Târgu Jiu
    IULIUS CAESAR
    spectacol prezentat de Teatrul Dramatic din Erevan
    (Armenia)
    regia: Armen Khadikyan

    ora 19:00
    Centrul de Proiecte Culturale ARCUB Bucureşti
    MIRANDA
    spectacol prezentat de Teatrul Municipal O.K.T.
    din Vilnius (Lituania)
    regia: Oskaras Korsunovas

    ora 20:00
    Teatrul Naţional Craiova, sala ,,Amza Pellea”
    COMEDIA ERORILOR
    spectacol prezentat de Compania ,, Propeller” din
    Marea Britanie
    regia: Edward Hall

    LUNI, 28 APRILIE

    ora 9:00
    Teatrul Naţional Craiova, Bibliotecã
    ATELIER DE TEATROLOGIE
    realizat în colaborare cu Asociaţia Internaţionalã a
    Criticilor de Teatru şi Departamentul de Teatrolo-
    gie, Management Cultural şi Jurnalism Teatral din
    cadrul Universitãţii Naţionale de Artã Teatralã şi
    Cinematograficã Bucureşti
    coordonator: conf.univ. Carmen Stanciu

    ora 10:30
    Foyerul Teatrului Naţional ,,Marin Sorescu”
    Craiova
    Lansãri de carte
    DE CE SURÂDE SHAKESPEARE?
    de Dan Vasiliu

    ora 19:00
    Teatrul ,,Ariel” din Râmnicu Vâlcea
    RICHARD III
    spectacol prezentat de AM Production, în
    colaborare cu National Arts Festival şi Market
    Theatre din Cape Town (Africa de Sud)
    regia: Fred Abrahamse

    ora 19:00
    Centrul de Proiecte Culturale ARCUB Bucureşti
    MIRANDA
    spectacol prezentat de Teatrul Municipal din Vilnius
    (Lituania)
    regia: Oskaras Korsunovas

    ora 20:00
    Teatrul Naţional Craiova, sala ,,Amza Pellea”
    VISUL UNEI NOPŢI DE VARÃ
    spectacol prezentat de Compania ,, Propeller” din
    Marea Britanie
    regia: Edward Hall

    ora 22:30
    DECERNAREA PREMIULUI
    INTERNAŢIONAL SHAKESPEARE,
    ediţia a IV-a
    PROFESORULUI EMERIT STANLEY WELLS
    (Marea Britanie)

    MARŢI, 29 APRILIE

    ora 9:30
    Foyerul Teatrului Naţional ,,Marin Sorescu”
    Craiova
    lansãri de carte
    SHAKESEPARE – OPERE COMPLETE, volumele V – VIII
    ediţie coordonatã de George Volceanov
    SHAKESPEARE & EMINESCU de Grid Modorcea
    Traducere în limba engleză de Mihnea Columbeanu

    CUMPÃTUL LITEREI. SHAKESPEARE: EMINESCU
    volum întocmit şi comentat de Constantin Barbu

    ora 11:00
    Sala Albastrã a Universitãţii din Craiova
    DECERNAREA TITLULUI DE DOCTOR
    HONORIS CAUSA AL UNIVERSITÃŢII DIN
    CRAIOVA PROFESORULUI
    MICHAEL DOBSON (Marea Britanie)

    ora 18:00
    Teatrul Naţional Craiova, sala ,,Ion D. Sârbu”
    VENUS ŞI ADONIS
    recitalul actriţei Valentina Zaharia
    prezentat de Teatrul „Mignon” din Bucureşti

    ora 19:00
    Teatrul „Odeon” din Bucureşti
    RICHARD III
    spectacol prezentat de Teatrul Naţional din Beijing
    (China)
    regia: Wang Xiaoying

    ora 20:00
    Teatrul Naţional Craiova, sala ,,Amza Pellea”
    IULIUS CAESAR
    spectacol prezentat de Teatrul Dramatic din Erevan
    (Armenia)
    regia: Armen Khandikyan

    MIERCURI, 30 APRILIE

    ora 11:00
    Domeniul Coroanei Segarcea
    CONCERT DE MUZICÃ
    RENASCENTISTÃ
    prezentat de ,,Muzicienii de la Globe” din Londra
    (Marea Britanie)
    conducãtor formaţie: Philip Pickett

    ora 18:00
    Teatrul Naţional Craiova, sala ,,Ion D. Sârbu”
    SHYLOCK
    recitalul actorului Piotr Kondrat din Varşovia
    (Polonia)

    ora 19:00
    Teatrul ,,Odeon” din Bucureşti
    RICHARD III
    spectacol prezentat de Teatrul Naţional din Beijing
    (China)
    regia: Wang Xiaoying

    ora 21:00
    Teatrul Naţional Craiova, sala ,,Amza Pellea”
    MIRANDA
    spectacol prezentat de Teatrul Municipal O.K.T.
    din Vilnius (Lituania)
    regia: Oskaras Korsunovas

    JOI, 1 MAI

    ora 10:00
    Consiliul Judeţean Dolj, sala de Consiliu
    SESIUNE DE SHAKESPEAREOLOGIE
    organizatã în colaborare cu Asociaţia Internaţionalã a Criticilor de Teatru (A.I.C.T./I.A.T.C)
    Octavian Saiu în dialog cu Stanley Wells

    ora 15:00
    Consiliul Judeţean Dolj, sala de Consiliu
    CONFERINŢA INTERNAŢIONALÃ
    SHAKESPEARE
    organizatã în colaborare cu Asociaţia Europeanã de
    Cercetare Shakespeare (E.S.R.A.)
    moderatori: Michael Dobson, Lawrence Guntner,
    Nicoleta Cinpoes, Emil Sârbulescu

    ora 18:00
    Opera Românã Craiova
    OTELLO de Giusepppe Verdi
    spectacol prezentat de Opera Românã Craiova

    ora 19:00
    Teatrul ,,Ştefan Iordache” Caracal
    COMEDIA ERORILOR
    spectacol prezentat de Compania ,,Propeller”
    Marea Britanie
    regia: Edward Hall

    ora 21:00
    Teatrul Naţional Craiova, sala ,, Amza Pellea”
    HAMLET
    spectacol prezentat de Teatrul „Tamasi Aron” din
    Sfântu Gheorghe şi Teatrul Cetãţii din Gyula
    regia: Bocsardi Laszlo

    VINERI, 2 MAI

    ora 10:30
    Consiliul Judeţean Dolj, sala de Consiliu
    SESIUNE DE SHAKESPEAREOLOGIE
    organizatã în colaborare cu Asociaţia Internaţionalã
    a Criticilor de Teatru (A.I.C.T./I.A.T.C.)
    Michel Vaïs în dialog cu Lamberto Tassinari

    ora 15:00
    Consiliul Judeţean Dolj, sala de Consiliu
    CONFERINŢA INTERNAŢIONALÃ SHAKESPEARE
    organizatã în colaborare cu Asociaţia Europeanã de
    Cercetare Shakespeare (E.S.R.A.)
    moderatori: Michael Dobson, Lawrence Guntner,
    Nicoleta Cinpoes, Emil Sârbulescu

    ora 19:00
    Filarmonica de Stat „Oltenia” Craiova
    SHAKESPEARE ŞI HECTOR BERLIOZ
    concert susţinut de Orchestra simfonicã şi Corala
    academicã ale Filarmonicii de Stat ,,Oltenia”
    Craiova
    dirijor: Guillaume Boulay (Franţa)

    ora 22:00
    Teatrul Naţional Craiova, sala ,,Amza Pellea”
    APOCALIPSA DUPÃ SHAKESPEARE
    spectacol prezentat de Teatrul Naţional
    ,,Marin Sorescu” Craiova
    regia: Janusz Wisniewski (Polonia)

    SÂMBÃTÃ, 3 MAI

    ora 10:30
    Consiliul Judeţean Dolj
    SESIUNE DE SHAKESPEAREOLOGIE
    organizatã în colaborare cu Asociaţia Internaţionalã a Criticilor de Teatru (A.I.C.T./I.A.T.C.)
    Festivalul Internaţional Shakespeare Craiova dupã
    20 de ani.
    Invitat: Emil Boroghinã

    ora 20:00
    Portul Cultural Cetate
    ÎNTÂLNIRE CU PROSPERO
    spectacol prezentat de Teatrul Academic
    “Voskresinnia” din Lvov (Ucraina)
    regia: Iaroslaw Fedoryshyn

    DUMINICÃ, 4 MAI

    ora 17 :00
    Teatrul de Copii şi Tineret ,,Colibri” Craiova
    EU SUNT SHAKESPEARE
    spectacol prezentat de Teatrul de Copii şi Tineret
    ,,Colibri” Craiova regia: Gavril Cadariu

    ora 20:00
    Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” Craiova, sala
    ,,Amza Pellea”
    CE PÃCAT CÃ-I TÂRFÃ de John Ford
    spectacol prezentat de compania ,,Check by Jowl”
    din Londra (Marea Britanie)
    regia: Declan Donnellan
    în ciclul ,,Contemporanii lui Shakespeare”

    ora 22:30
    Piaţa ,,William Shakespeare”
    ÎNTÂLNIRE CU PROSPERO
    spectacol prezentat de Teatrul Academic
    ,,Voskresinnia” din Lvov (Ucraina)
    regia: Iaroslaw Fedoryshyn

    ora 23:50
    ÎNCHIDEREA OFICIALÃ A FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL
    SHAKESPEARE, ediţia a IX-a

    TARIFE ABONAMENTE
    FESTIVALUL INTERNAŢIONAL SHAKESPEARE
    EDIŢIA A IX-A
    23 aprilie – 4 mai 2014

    ABONAMENT 8 SPECTACOLE
    CAT. I : 280,00 lei
    CAT.a II-a : 210,00 lei
    CAT.a III-a : 160,00 lei
    CAT. a IV-a: 110,00 lei

    ABONAMENT 4 SPECTACOLE
    CAT. I : 140,00 lei
    CAT.a II-a : 105,00 lei
    CAT.a III-a : 80,00 lei

    TARIFE BILETE
    FESTIVALUL INTERNAŢIONAL SHAKESPEARE
    EDIŢIA A IX-A
    23 aprilie – 4 mai 2014

    SALA „AMZA PELLEA”
    CAT. I : 50,00 lei
    CAT.a II-a : 40,00 lei
    CAT.a III-a : 30,00 lei
    CAT. a IV-a: 20,00 lei

    SALA „I.D. SÎRBU”
    CAT. I : 40,00 lei
    CAT.a II-a : 30,00 lei
    CAT.a III-a : 20,00 lei

    Informaţii la telefon: 0251.413.677 – agentia Teatrului National MARIN SORESCU Craiova
    sau pe http://www.tncms.ro

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.