Porți deschise, la Penitenciarul Pelendava

Porți deschise, la Penitenciarul Pelendava

10.851
9
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Penitenciarul Pelendava Craiova va organiza, marți, 28 iunie 2016, între orele 13:00 si 15:00, „Ziua Porților Deschise„, eveniment ocazionat de sarbatoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel (celebrata anual pe 29 iunie), ocrotitorii sistemului penitenciar românesc.

Cu acest preilej persoanele interesate vor putea vizita mai multe locuri din incinta instituţiei şi se vor putea informa de la specialiştii care îi vor însoţi, cu privire la activităţile şi programele în care sunt angrenate persoanele private de libertate.

Având în vedere faptul că penitenciarul face parte din categoria instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului, accesul în unitate va fi permis în baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, buletin de identitate), persoanele vizitatoare urmând să se conformeze regulilor ce privesc accesul în locul de deţinere. Persoanele cu vârsta sub 14 ani vor avea acces pe baza certificatului de naştere şi doar însoţite de persoane adulte.

Vizitatorii vor urma un traseu prestabilit, în care le vor fi prezentate mai multe obiective: baza sportivă – unde se va organiza o competiție de fotbal între deținuți, camera de audiere prin videoconferință, cabinetul medical, camerele de deținere, biblioteca deținutilor, locurile de plimbare, spațiu comercial.

Manifestarea are drept scop asigurarea transparenței și deschiderii Penitenciarului Pelendava față de societatea civilă și comunitatea locală. 



9 COMENTARII

  1. #1
  2. #2

    Primii vor intra Edilii Craiovei pentru acomodare

  3. #3

    Daca vin coruptii care conduc Craiova ,va rugam sa-i retineti .

  4. #4
  5. #5

    Sunt asteptati marii hoti ai craiovei de buna voie si nesiliti de nimeni…

  6. #6

    Fotografie de iarna? Pe bune? Macar pe google maps si se gasea ceva mai de actulitate.

  7. #7

    Nu vă duceți, s-au terminat tigăile!

  8. #8
  9. #9

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.