Sindicaliștii din Dolj ies în stradă

Sindicaliștii din Dolj ies în stradă

657
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

 

500 de sindicaliști din sistemul bugetar vor picheta Piața Mihai Viteazul timp de două ore. Este vroba de angajații din sitemul medical, învațământul preuniversitar și universitar și din administrația publică și penitenciare. La protestul bugetarilor vor participa și sindicalisti din sectorul privat, respectiv Posta Romana. Reprezentantii Postei Romane participa si cu liderii organizatiilor din judetele Olteniei .

Sindicatele îşi manifestă nemulţumirea fata de nerespectarea drepturilor si intereselor salariaţilor din domeniul bugetar după cum urmează:

  1. Guvernul României nu a promovat proiectul nici unui act normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În data de 12.01.2016 Prim-ministrul Dacian Cioloș a elaborat un Memorandum prin care si-a asumat termene si conditii de implementare a unui act normativ care să elimine actualele inechităţi şi dezechilibre din salarizarea personalului din sectorul public, precum si o armonizare corespunzatoare a claselor salariale in interiorul sectoarelor de activitate, dar si o armonizare intersectoriala, a claselor salariale.

 

  1. Modificarea Legii Dialogului Social

Formele de manifestare ale salariatilor sunt ingreunate de prevederile birocratice a Legii 62/2011, menita sa ingradeasca dreptul la exprimare, la protest iar nerecunoasterea tuturor organizatiilor sindicale, ca parteneri de dialog social si face ca un procent semnificativ din salariatii sindicalizati sa nu poata fi reprezentati la negocierea Contractului Colectiv de Munca la nivel de unitate.

Totodata se impun prevederi clare şi asiguratorii în privinţa aplicării Contractelor Colective de Munca la nivel de unitate, pentru toţi angajatorii care le semnează şi nu le respectă.

 

  1. Reintroducerea Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pentru toţi salariaţii indiferent dacă lucrează în sectorul privat sau bugetar. Acest tip de contract ar obliga toţi angajatorii la respectarea unor prevederi minimale. Contractul Unic la Nivel National a fost anulat prin apariţia Legii Dialogului Social, in anul 2011. Punctul esential care s-a pierdut prin incetarea aplicarii acestui tip de contract se refera la ierarhizarea si salarizarea personalului raportat la salariul minim pe economie, respectiv, solicitam revenirea la clasa de salarizare 1 pentru personalul necalificat si armonizarea salarizarii minime a personalului calificat. Exemplu: personalul cu pregatire superioara se salariza cu respectarea minimala a  raportului de 1:2 fata de salariul minim.

 

  1. Finantarea corespunzatoare a sectoarelor de activitate bugetare si depolitizarea functiilor de conducere . Solicităm adoptarea urgentă a unor măsuri legislative care să conducă la depolitizarea funcțiilor de conducere din învățământ, sanatate, alte domenii bugetare şi Poşta Română. Funcţiile de conducere nu trebuie asimilate cu funcţiile politice pentru că în acest fel instituţiile devin sateliţi ai partidelor politice şi terenul de luptă al acestora.

Acest aspect vizeaza recastigarea credibilitatii personalului bugetar in fata opiniei publice, reconsiderarea si valorizarea salariatilor precum și transparentizarea cheltuielilor din sectorul public.

Alături de sindicaliștii din sectorul bugetar și-au anunțat prezența și angajații Poștei Române. Protestul fa vi încheiat cu un marș.

Fotografie arhivă



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.