Softronic Craiova vrea să vândă trenul Hyperion și în Turcia

Softronic Craiova vrea să vândă trenul Hyperion și în Turcia

1.192
6
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)
Softronic Craiova nu mizează pe piața românească când vina vorba de vânzarea trenului ”Hyperion”. Compania din Bănie, singura care produce rame şi locomotive electrice în Europa de Est, va încerca să pătrundă pe piața din Turcia, dar și pe cea din Ungaria, unde deja a stabilit câteva contacte, după participarea la cel mai mare târg de profil desfîșurat recent la Berlin, în Germania.
Potrivit lui Ionel Ghiţă, preşedintele fabricii Softronic din Craiova, unul dintre acţio­narii companiei, citat de Ziarul Financiar, anul viitor compania mizează pe Un­garia şi Turcia pentru vânzarea lo­comotivelor elec­trice şi a trenului Hyperion. ”Ne bazasem că trenul Hyperion, pe care l-am făcut, va intra în serviciul CFR Călători, însă nu s-a întâmplat asta, nu a existat finanţare, aşa că nu mizăm anul viitor pe piaţa românească“, a declarat Ghiță, conform ZF.
Trenul Hyperion circulă, în prezent, pe ruta Craiova-București Nord – Brașov, iar prețul unui bilet este de 55 de lei.


6 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     29-06-2009
    Mesaje
    436

    Multa bafta, la cat mai multe comenzi.

  2. #2

    Data de inscriere
     02-10-2005
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    22139
    Citat Mesaj initiat de cristianb
    Multa bafta, la cat mai multe comenzi.

  3. #3
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     craiova brazda
    Mesaje
    1887

    Foarte bine sa le vanda in toata Europa

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  4. #4
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     29-07-2008
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    513

    Ii felicit!!!

  5. #5
    Newcomer
    Data de inscriere
     17-05-2008
    Mesaje
    16

    Felicitari si succes!!!

  6. #6
    De-al casei
    Data de inscriere
     20-12-2006
    Mesaje
    264

    Pacat ca nu se face fabrica in Craiova sau in tara, locurile de munca promise de Olguta cred ca o sa fie pe Marte ..

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.