Cinci zile de festin literar la Gaudeamus ”Mărțișor” 2017

Cinci zile de festin literar la Gaudeamus ”Mărțișor” 2017

2.412
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 3,00)

Ca în fiecare an, de peste un deceniu și jumătate, Radio România aduce primăvara în inimile și în… bibliotecile craiovenilor. Gaudeamus Craiova, eveniment care inaugurează Programul LECTURA în fiecare an, de Mărțișor, va avea loc între 1 și 5 martie, în spațiul care a găzduit toate cele 15 ediții precedente: foaierul generos al Teatrului Național „Marin Sorescu”.

Programul Lectura — Gaudeamus, cel mai îndrăgit și mai longeviv proiect de susținere a culturii scrise din țara noastră, derulat la nivel național de Radio România, de peste 20 de ani, este organizat în Craiova de Centrul Cultural Media Radio România și Radio România Oltenia Craiova. 15 ediții, aproape 186.000 de vizitatori și peste 600 de evenimente culturale găzduite până acum recomandă Gaudeamus Craiova, una dintre cele mai importante componente ale Caravanei Gaudeamus, drept un real reper al vieții culturale din această zonă a țării.

 

Deschiderea oficială a ediției 2017 va avea loc miercuri, 1 martie, la ora 12.00, iar programul de vizitare este următorul: miercuri — sâmbătă, între orele 10.00 și 18.00 și duminică, între orele 10.00 și 15.00. Intrarea publicului este liberă.

 

Cartea prinde viață la Gaudeamus ‘Mărțișor’ 2017 , iar cititorii devin aici și spectatori. Cele cinci zile de festin literar vor fi presărate cu numeroase momente inedite — recitaluri de poezie, lecturi din volumele lansate la această ediție — toate inspirate din volumele prezente la Gaudeamus Craiova și derulate în incinta manifestării. Protagoniștii acestei serii de evenimente, actorii de la Teatrul Național ‘Marin Sorescu’, coordonați de regizoarea Diana Mihailopol de la Teatrul Național Radiofonic, vor însufleți astfel litera scrisă, aducând totodată spectacolul literar în mijlocul publicului. Programul de evenimente al ediției, dens și variat, va mai cuprinde lansări și prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii, momente artistice și dezbateri despre carte, literatură, promovarea lecturii și rolul major pe care acestea îl joacă în educația unui popor.

 

Din oferta deja tradițională la Gaudeamus, vă reamintim:

* mii de volume, multe dintre ele abia scoase din tipar, pentru toate vârstele și gusturile, o selecție bogată de titluri reprezentative pentru piața românească — carte, audiobook, CD/DVD, jocuri educative — multe dintre ele extrem de potrivite pentru a fi oferite celor dragi alături de sau chiar în locul tradiționalului mărțișor;

* importante reduceri de prețuri, pachete și oferte promoționale; ? finala zonală a Concursului Național de Lectură ‘Mircea Nedelciu’, adresat liceenilor;

* Invitați de nota 10: Olimpicii României, cu participarea elevilor din zona Olteniei premiați la concursuri internaționale la diverse discipline;

* concursul ‘Miss Lectura’ și Tombola Gaudeamus, ambele cu premii extrem de atractive;

* proiectul ‘Cărțile se întorc acasă’, prin intermediul căruia peste 153.000 de volume donate cu prilejul evenimentelor din seria GAUDEAMUS, începând cu anul 2010, au ajuns în biblioteci publice, majoritatea din mediul rural, subfinanțate la capitolul achiziții.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.