Comedie în II acte, la procesul Olguței Vasilescu

Comedie în II acte, la procesul Olguței Vasilescu

12.162
5
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 1,00)

Procesul Liei Olguța Vasilescu a fost suspendat, după ce procurorul de şedinţă nu a mai dorit să susţină pe fond contestaţia, pe motiv că instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti nu are competenţă să judece acest dosar. Potrivit avocatului apărării, judecătorul nu a fost de acord cu solicitarea DNA, iar procurorul de şedinţă a decis să-l recuze pe magistrat. De cealaltă parte, avocaţii l-au recuzat şi ei pe procuror, astfel încât procesul a fost suspendat. 

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, s-a prezentat, azi-dimineaţa, la Curtea de Apel Bucureşti, unde trebuia să se judece contestaţia DNA la decizia Tribunalului Bucureşti de a trimite procurorilor dosarul în care aceasta este acuzată de corupţie.

Potrivit Agerpres, avocatul Olguţei Vasilescu, Alexandru Chiciu, a declarat că procesul a fost suspendat, după ce, în opinia reprezentantului DNA, dosarul trebuie trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece deputatul Lia Olguţa Vasilescu a devenit ministru. Chiciu a mai spus că judecătorul nu a fost de acord cu solicitarea DNA, iar procurorul de şedinţă a decis să-l recuze pe magistrat. De cealaltă parte, avocaţii l-au recuzat şi ei pe procuror, astfel încât procesul a fost suspendat.

Prima solicitare a procurorului a fost de recuzare a judecătorului. Urmare a acestui punct de vedere profund nelegal, apărarea a înţeles să procedeze la recuzarea procurorului de şedinţă. Nu înţelegem de ce DNA refuză să se judece odată această contestaţie. Judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti i-a cerut procurorului de trei ori să pună concluzii pe contestaţie. Domnia sa a refuzat şi a recuzat judecătorul. Este inadmisibil„, a mai spus Chiciu, citat de Agerpres.

Cred că este o nouă premieră în acest dosar. Este dosarul premierelor. S-a început cu încălcarea dreptului la apărare şi iată că sunt mai mulţi judecători care au constatat acest lucru. Timp de 20 de zile, eu nu am putut să îmi văd dosarul şi a trebuit să mă apăr pentru libertatea mea în două instanţe. De asemenea, s-au falsificat probe în cazul meu, stenograme falsificate şi aşteptăm să ajungem pe fond ca să putem demonstra acest lucru. Şi iată că ajungem în situaţia în care vine procurorul şi recuză judecătorul, pentru că i se pare că nu judecă aşa cum vrea procurorul. Probabil că cei de la DNA vor trebui să recuze toţi judecătorii corecţi din această ţară”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Reamintim că, pe 15 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti a decis să trimită pentru a doua oară la DNA dosarul în care Lia Olguţa Vasilescu, fost primar al municipiului Craiova, este acuzată de corupţie. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti.

Iniţial, pe 7 octombrie 2016, un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a constatat că rechizitoriul întocmit de DNA în acest dosar conţine nereguli. Magistratul a stabilit ca fiind nule mai multe probe strânse de anchetatori, respectiv declaraţiile date de trei martori în faţa ofiţerilor de poliţie judiciară, deoarece aceştia nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală, precum şi o declaraţie dată de denunţătorul Ionuţ Pârvulescu. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Olguţei Vasilescu i s-a încălcat dreptul la apărare. Ulterior, DNA a făcut contestaţie, admisă de Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a decis rejudecarea de către Tribunalul Bucureşti a cererilor şi excepţiilor ridicate de Olguţa Vasilescu şi ceilalţi inculpaţi.

Lia Olguţa Vasilescu a fost trimisă în judecată pe 19 iulie 2016, fiind acuzată de luare de mită (patru infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracţiuni) şi spălare de bani (două infracţiuni).

În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei Radu Cosmin Preda, fost administrator public al Craiovei, pentru complicitate la luare de mită (două infracţiuni) şi instigare la spălare de bani, şi Elena Daniela Popescu, la data faptelor reprezentant al unei asociaţii non-profit, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Lia Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări, inculpata folosindu-se, în schimbul obţinerii acestor foloase, de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PSD.

De asemenea, Olguţa Vasilescu este acuzată că şi-a folosit influenţa pentru a obţine de la un alt om de afaceri materiale electorale în valoare de 44.241 euro conţinând imaginea acesteia şi sloganuri de campanie electorală. Materialele în cauză au fost realizate de o firmă în baza unui contract fictiv încheiat cu societatea omului de afaceri.

Totodată, procurorii anticorupţie spun că primarul Craiovei a pretins şi primit în cursul anului 2014, cu titlu de mită, suma totală de 568.291,37 lei, pentru şi printr-o asociaţie non-profit, de la mai mulţi oameni de afaceri care aveau în derulare contracte cu primăria, banii fiind primiţi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Sursa: Agerpres

5 COMENTARII

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     11-01-2017
    Mesaje
    18

    Mai degiverseaza putin pana pune mana pesedeul pe haturi si dupaia o achita baieti. Ar fi culmea sa o bage pesedisti ei la parnaie, trebuie salvata ca a „lucrat” (furat) foarte bine pentru partid.

  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     10-08-2015
    Mesaje
    146

    Procororii lu coldea si kovesi se strofoaca sa inventeze cazuri de luare de mita ca sa bage lumea nevinovata la puscarie . Le vine lor randul acum sa infunde pucariile pentru abuzurile pe care le-au facut ei si postacii lor .Postacii mai impoprtanti deja au disparut de pe forum , au ramas trepadusii marunti , agaricii .

  3. #3
    Insane
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    5050
    Citat Mesaj initiat de Gabriel_TLS
    Mai degiverseaza putin pana pune mana pesedeul pe haturi si dupaia o achita baieti. Ar fi culmea sa o bage pesedisti ei la parnaie, trebuie salvata ca a „lucrat” (furat) foarte bine pentru partid.

  4. #4
    Newcomer
    Data de inscriere
     11-01-2017
    Mesaje
    19
    Citat Mesaj initiat de Mihai Viteazu
    Procororii lu coldea si kovesi se strofoaca sa inventeze cazuri de luare de mita ca sa bage lumea nevinovata la puscarie . Le vine lor randul acum sa infunde pucariile pentru abuzurile pe care le-au facut ei si postacii lor .Postacii mai impoprtanti deja au disparut de pe forum , au ramas trepadusii marunti , agaricii .

    Pesedistule, doar latrati ca, cainii la stele, ca nimic nu faceti, lucrurile o sa fie lafel, nu o sa va atingeti de mafiotii tarii, indiferent cum se numesc acestia, pentru ca toti sunt mana in mana si se au la mana toti cu ceva, si uite asa toti sunteti fericiti si roadeti la ciolan. Asa ca nu mai latrati ca prostii ca voi faceti si o sa dregeti, asa a zis si basexu ca baga pe iliescu la puscarie, pe roman si pe nastase pentru revolutie, mineriada, ca au inceput sa vanda tara la mafiot, etc. Dupa ce a ajuns la ciolan mucles, sta taica nelu linistit si roade la pensie. Cand venira iar pesedisti in 2012 zisera ca il rup pe basexu, il rupsera olae, veni johadis asta lafel, ca aresteaza pesedisti si pe basexu, ioc. Uite ca acum voi pesedisti si cu johadis, il scoserati pe coldea nevinovat, pana acum urlati tare ca el conduce tara si va fabrica, asa o sa fie si cu codrutza basketbalista. Asa ca nu mai latrati ba, taceti dracu din gura ca sunteti toti o apa siu un pamant, niste mafioti corupti, doar ca faceti parte din tabere diferite. MUCLESSSS !!!!

  5. #5
    Member
    Data de inscriere
     10-08-2015
    Mesaje
    147

    N-apuci treij de posturi pe contul asta pana iei ban, din nou babuinule

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.