Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale, a declarat, astăzi, la Craiova, întrebat fiind dacă are emoții în așteptarea deciziei pe care Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să o ia, vineri, 15 mai a.c., în dosarul Referendumului, că crede ”cu tărie” în nevinovăția sa.
„Am emoții pentru ziua de mâine, e firesc. În primul rând, pentru faptul că, în continuare, eu cred cu tărie în nevinovăția mea și de asemenea, cred că dacă, Doamne ferește, este o altfel de decizie, se poate genera un precedent periculos pentru că în momentul acela nimeni nu va mai avea curaj să mai facă o campanie electorală. Așa cum am așteptat doi ani și jumătate și m-am abținut de la comentarii, mai stau până mâine și, după decizia de mâine, o să spun”, a declarat Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea a fost trimis in judecata de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru savarsirea infractiunii de folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, in calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte formatiunea reprezentata de inculpat, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale. In acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, in care a implicat mai multe persoane asupra carora avea influenta in virtutea functiei pe care o detinea, avand ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot. Liviu Dragnea a trasat sarcini unor apropiati ai sai (membri de partid din judetul Teleorman, unde indeplinea functia de presedinte al Consiliului Judetean) sa faca tot ce le sta in putinta, inclusiv prin incalcarea prevederilor legale, pentru a scoate oamenii la vot pentru indeplinirea pragului de participare care asigura validarea referendumului.
Potrivit DNA, demersul lui Dragnea a fost sustinut de 74 de persoane, presedinti si membri ai unor sectii de votare din localitati din judetele Teleorman, Vrancea, Gorj si Olt, in sarcina carora s-a retinut falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale si introducerea in urna a unui numar suplimentar de buletine de vot decat cele votate de alegatori, infractiuni comise sub forma autoratului, complicitatii sau a instigarii.
Foto: Remus Badea