Dragi prieteni,
Am dovedit in 16 luni, cat am detinut atributii de primar, ca se pot face multe cu bani putini. Cred cu tarie ca in administratie, un primar da masura caracterului si educatiei sale si ca, inainte de toate, cel care gestioneaza fondurile orasului trebuie sa fie OM.
Sunt casatorit, am doua fetite si locuim intr-un apartament din cartierul George Enescu. Pentru mine, familia a reprezentat dintotdeauna un punct de sprijin, de-a lungul anilor, parintii fiind cei care ne-au ajutat sa ne ocupam de cresterea si educatia copiilor nostri si de activitatea profesionala.
Am studiat dreptul in cadrul Universitatii din Craiova si am profesat ca avocat, 10 ani, pana in 2008, cand am fost ales consilier local si viceprimar al Craiovei.
Cei patru ani de experienta ca viceprimar si, mai ales, perioada martie 2010 – iulie 2011, cand am exercitat atributiile de primar al craiovei, m-au convins ca se poate mai bine pentru craioveni.
Avem nevoie de un alt tip de administratie, exigenta cu cheltuirea banilor publici, preocupata ca fondurile stranse din taxele si impozitele pe care le platim cu totii sa fie sporite prin investitii profitabile, destinate ridicarii nivelului de civilizatie al locuitorilor municipiului. Avem nevoie de un primar care sa aiba grija ca tinerii din Craiova sa isi gaseasca locuri de munca aici, iar Cetatea Banilor sa devina orasul din care nu se pleaca.
Imi doresc aceasta schimbare pentru craioveni, pentru copiii nostri, pentru familiile noastre si, de aceea, am decis sa candidez pe 10 iunie 2012 la functia de primar al Craiovei, convins ca impreuna vom reda Craiovei intelesul de “acasa”.
Ce Am Facut Pentru Craiova
In cele 16 luni de mandat ca primar interimar al Craiovei, am reusit sa:
- Atrag de la Uniunea Europeana fonduri in valoare de 105 milioane de euro pentru infrastructura Craiovei (6 artere principale, pasajul suprateran, pasajul subteran, centrul multifunctional, canalizare).
- Dezvolt si reabilitez infrastructura (strazi din cartierele Brazda lui Novac, Rovine, Craiovita Noua, Catargiu, Brestei, parcari pe strada Unirii, sensuri giratorii, prima si singura pista pentru biciclisti, în Parcul Romanescu) si reteaua de utilitati a Craiovei (statia de pompare a apei Simnic, peste 43 de kilometri de retea de apa potabila).
- Dezvolt, dotatez si reabilitez centrele culturale si sportive din Banie (sediul administrativ al Teatrului Liric, sediul ansamblului Folcloric Maria Tanase, stadionul Ion Oblemenco).
- Fac proiecte pentru reabilitarea din bani europeni a strazilor din Bariera Vâlcii, a strazii Caracal si a bulevardului Râului, a centrului istoric si pentru construirea parcarii subterane de la Teatrul National. De asemenea, am elaborat proiectele pentru construirea unui spital municipal ti pentru realizarea canalizarii pluviale pe strada Bariera Valcii, a canalului colector din Cornitoiu si extinderea cimitirului Ungureni.
- Incurajez înfiintarea locurilor de munca prin sustinerea stabilirii furnizorilor Ford în Craiova si a obtinerii licentei de functionare a SC Salubritate Craiova SRL, firma in subordinea Consiliului Local Craiova.
- Fac demersurile pentru achizitionarea a 20 de autobuze noi si a trei ambulante pentru spitalul Clinic Municipal Filantropia, spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babes?” si spitalul Clinic de Neuropsihiatrie.
- Reduc cu 5% taxele locale atat pentru locuitorii Craiovei, cat si pentru firmele din Banie.
- Achit datoriile primariei în valoare de 40 milioane de euro, a maturat strazile cu aproximativ 800.000 de lei/luna si a administrat spatiile verzi cu 800.000 lei lunar, încheind anul bugetar 2011 fara datorii.
- Raman incoruptibil iar asupra mea sa nu planeze niciodata suspiciuni de coruptie. Am vârsta potrivita pentru o activitate administrativa.
Nu uitati: Craiova are nevoie de TINEri! Iesiti la vot!