„Pavarotti din Banat” şi-a scris viaţa

După mai bine de un an de când a devenit celebru, tenorul Costel Busuioc a scris o carte despre viaţa sa pe care a lansat-o şi în Craiova, în sala Filarmonicii „Oltenia”, eveniment urmat de o sesiune de autografe la librăria C’Arte.

Volumul se numeşte simplu „Costel Busuioc” şi are 160 de pagini. În paginile cărţii, scris împreună cu scriitorul Romeo Petrasciuc, Costel Busuioc îşi povesteşte copilăria, viaţa pe care a dus-o în România şi întâmplările care l-au făcut să atingă celebritatea în Spania.

Unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţa artistului, redat în carte, a fost reîntâlnirea cu cei 10 fraţi, cu care pierduse legătura de peste 16 ani.

”În timpul concursului, pe un site, am citit un mesaj: Costel, vărul şi fratele tău sunt alături de tine!

Am vorbit cu persoana responsabilă de acest site şi am rugat-o să-mi facă rost de numărul de telefon al semnatarului. L-am sunat pe vărul meu, după care am vorbit cu părinţii şi cu fraţii. Credeam că nu o să-i mai găsesc niciodată”, îşi aminteşte tenorul.

Un alt moment crucial pentru Costel a fost înscrierea la concursul ”Hijos de Babel” din Spania. ”În noiembrie, am încercat să mă înscriu, dar robotul vorbea prea repede şi eu nu înţelegeam aşa de bine spaniola. Norocul meu a fost că am avut un prieten, Ciprian Radu, care a sunat pentru mine şi m-a înscris”, povesteşte Busuioc.


Articol scris de Anda Vasilescu