Viaţa unui tânăr de 22 de ani, profesor de religie la şcoala din satul gorjean Piscuri, atârnă de mila semenilor.

Iustin Ştiucă a fost diagnosticat, în urmă cu două săptămâni, cu leucemie. Mersese la medic, pentru un control de rutină, însă nu s-a mai întors acasă. A fost transferat de la un centru la altul, nemaiputând părăsi spitalul.




Tânărul profesor de religie a fost supus unui tratament cu citostatice.
Viaţa lui depinde acum de un transplant de măduvă, ce poate fi efectuat în Irlanda. Operaţia costă 150.000 de euro, dar suma depăşeşte cu mult posibilităţile financiare ale familiei, ce duce un trai modest, în comuna Plopşoru.

Cei care îl cunosc au fost mişcaţi de drama băiatului cuminte, care era nelipsit de la slujbele bisericeşti.
Sătenii au început să adune bani, pentru a ajuta familia, donând, atât cât le-a permis buzunarul, în cutiile amplasate de către oameni de bine în magazinele din sat şi în bisericile din comună. Elevii, pe care Iustin i-a învăţat în ultimii trei ani că trebuie să-şi ajute şi să-şi iubească semenii renunţă la banii de buzunar, pe care îi pun zilnic în cutiuţele de la magazinele din apropiere.

Colegii de facultate ai lui Iustin au creat chiar şi o pagină de internet, unde au transpus povestea tânărului, în speranţa că suma de care depinde viaţa acestuia ar putea fi adunată mai repede, pentru ca băiatul să poată efectua intervenţia costisitoare.

Cei care vor să îi dea un strop de speranţă lui Iustin pot să facă donaţii în conturile deschise la Raiffeisen Bank:

EURO: RO19RZBR0000060011461183

LEI: RO56RZBR0000060006464047