Prezentă la Slatina pentru semnarea unui contract de finanţare pentru reabilitarea unui liceu, Marilena Bogheanu, directorul ADR-SV Oltenia, şi-a exprimat speranţa că agenţia pe care o conduce va putea direcţiona fonduri europene şi pentru reabilitarea clădirilor din centrele istorice. În prezent, Agenţia pentru Dezvoltare Regională poate să intervină doar pentru investiţii în infrastructura rutieră.

*

„Sperăm să existe şi fonduri pentru a se interveni nu numai pe infrastructură rutieră-noi avem bani pentru reabilitare de drumuri sau iluminat public-ci şi clădiri, tocmai pentru a da o faţă nouă oraşelor noastre şi pentru a le reda aspectul şi parfumul anilor din perioada în care s-au construit aceste clădiri şi să devină oraşe care să atragă turiştii şi în care nouă să ne placă să trăim”, a declarat ea.


Speranţa directoarei de la ADR se leagă de faptul că guvernul îi va obliga pe proprietarii imobilelor vechi să-şi reabiliteze faţadele, iar cine nu se conformează va plăti scump. Potrivit proiectului Legii privind măsurile de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, numită şi Legea faţadelor, proprietarii trebuie să treacă la executarea lucrărilor de intervenţie şi să le finalizeze în 12 luni de la data primirii unei notificări de la primărie.

*

„Noi am lansat o iniţiativă împreună cu municipalităţile privind reabilitarea clădirilor din centrele istorice ale tuturor oraşelor şi, în special, ale municipiilor reşedinţă de judeţ. Iată că această iniţiativă a noastră s-a materializat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat un act normativ, el s-a şi adoptat”,a conchis Bogheanu.

Străzile din Centrul Vechi, făcute pe bani europeni

Municipalitatea derulează un proiect de reabilitare a Centrului Istoric al Slatinei, însă lucrările vor viza doar străzile din această zonă. Minel Prina speră ca până la sfârşitul anului să fie demarate şi lucrările.

*

„Sper ca la sfârşitul anului acesta, undeva în septembrie, să putem începe aceste lucrări, iar contractul de finanţare să se semneze în maxim două luni”, a spus el.



Sursa: gazetanoua.ro