Suntem, cu mult înainte de debutul crizei mondiale, într-o profundă criză culturală. Noi, oltenii, slătinenii în mod special, din motive care vin din câteva zone de expresie, nu am făcut, şi nici nu ne străduim în prezent să facem casă bună cu fenomenul cultural. Explicaţii sunt multiple. Oraşul în care trăim astăzi se încadrează în zona citadelelor supra industrializate, ridicate aproape din nimic de primul preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu, în jurul deceniului şapte al secolului trecut. Iar cei care au venit din comunele limitrofe, la serviciu, la oraş, acolo unde primeau salariu şi casă de la stat, nu făceau asta pentru fenomenul cultural. Mai târziu, atunci când apele s-au limpezit, neşansa existenţei unui raport echitabil între fenomenul cultural şi slătineni s-a numit lipsa de inspiraţie a unor conducători ce au în comun cu această mişcare socială, cam cât are subsemnatul cu nunta prinţului britanic.


Surprinde, din perspectiva a ceea ce tocmai v-am spus mai sus, lipsa de interes în promovarea valorilor locale, nu sunt puţine la număr, a unora plătiţi de la stat cu un salariu nu tocmai mic, cu şofer la scară, tocmai pentru a încerca să repare, să îndrepte greşeala trecutului şi să-i aducă pe olteni, pe slătineni, acolo unde valoarea se măsoară altfel decât în dimensiunea unui cont bancar sau a formei piscinei din curtea casei ridicată pe nu ştiu câte etaje.
Un astfel de exemplu, dintr-o listă lungă, este Muzeul Judeţean din Slatina, condus de Laurenţiu Guţică. Am intrat, întâmplător în această clădire, ea însăşi o piesă de o inestimabilă valoare, după o pauză de aproape câţiva ani. Nu puţini. Iar ceea ce am văzut acolo reprezintă cam acelaşi lucru peste care trec anii. Unele exponate te încarcă de energia lor, altele, kitschuri ordinare, fără nici o valoare. Nu m-a surprins, în această trecere, decât dimensiunea pustietăţii unei instituţii ce ar fi trebuit, cu atât mai mult cu cât ne aflam în preajma unor sărbători creştineşti, să freamăte de copii, veniţi de bunăvoie, aduşi de şcoală, pentru a înţelege ce-i bun, ce-i rău, ce-i frumos, ce-i urât…


Iar atunci când din postura de director nu poţi să pui în valoare un patrimoniu de o asemenea importanţă, când nu reuşeşti să creezi în jurul, chiar şi al unui muzeu, o emulaţie, o mişcare care să îi facă pe cei ce-şi duc treburile în oraşul de jos, să-ţi treacă pragul, atunci înseamnă că ai o problemă. Una care ţine de comunicarea ta cu lumea ce te răsplăteşte pentru a fi un om ce ştie că, la o dată anume, primeşte salariu, chiar şi dacă uneori nu face mare lucru pentru el. Altfel, nu-i nimic de zis despre modul cum străinii ştiu să-şi facă marketing la obiective turistice, la muzee, cu o adevărată filozofie abordată în acest sens, atâta timp cât la noi, la Slatina, oamenii intră de bunăvoie în muzeul judeţean, doar atunci când un crescător de şerpi de la Timişoara vine vara să-şi expună târâtoarele…



Sursa: gazetanoua.ro