Ministerul condus de Elena Udrea este cel care trebuie să achite, printre altele, lucrările de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene şi locale, precum şi cele privind alimentarea cu apă la sate, programe aprobate prin HG 577/1997, cu modificările şi completările ulterioare. Consiliul Judeţean Olt este instituţia abilitată să centralizeze situaţia acestor lucrări, unele deja finalizate, şi să o transmită MDRT, în vederea alocării sumelor necesare achitării, şi programările pentru cele prevăzute a fi terminate în acest an. Una cere însă administraţia judeţeană, conform realităţii din teritoriu, altceva hotărăşte conducerea ministerului.

Portocaliii au prioritate în faţa Elenei Udrea

Ţinând cont de repartizarea total aiuritoare, conducerea CJ Olt a transmis în urmă cu câteva zile o adresă MDRT, în care se spune, cu precizarea că anexa transmisă nu are culoare politică:
„Având în vedere adresa dumneavoastră, prin care aduceţi la cunoştinţă suma alocată judeţului Olt pentru anul 2011, în valoare de 9.068.155,86 lei, reprezentând valoarea situaţiilor de lucrări/facturi aferente lucrărilor executate şi nedecontate în anii anteriori, inclusiv anul 2010, pentru Consiliul Judeţean Olt şi comunele din judeţul Olt, menţionăm că nu aţi repartizat în mod corect şi obiectiv sumele defalcate pe obiective de investiţii”.

*

Cei de la CJ Olt explică faptul că sunt comune care au restanţe de doi şi chiar trei ani, la care lucrările sunt finalizate în proporţie de 80% (exemplu: Milcov, Strejeşti, Bălteni), sau chiar 100% (Vişina), şi cărora ministerul nu le-a alocat niciun leu pentru 2011, deşi se plăteşte TVA la facturile restante, iar primăriile au fost acţionate în judecată de firme (exemplu: Oboga, Piatra Olt). Întâmplător, sau nu (pentru că aceste localităţi sunt conduse de reprezentanţi ai puterii), comunele Cungrea şi Coloneşti au primit sume mai mari decât valoarea lucrărilor executate.

CJ Olt nu vrea să joace cum cântă Udrea

Grav este faptul că ministerul Elenei Udrea nu a repartizat niciun leu pentru drumurile judeţene, deşi acelaşi minister precizează într-un ordin, transmis pe 17 februarie, că „drumurile de interes judeţean sunt prioritare”.

*

„Prin adresa nr. 20586/10.03.2011, precizaţi că suma de 9.068.155,86 lei este reprezentată de lucrările executate şi nedecontate în anii anteriori, inclusiv anul 2010, lucru care nu este în întregime adevărat pentru unele obiective. Ca atare, Consiliul Judeţean Olt face obiecţiuni şi nu va semna contractul de finanţare pentru anul 2011 cu sumele repartizate de dumneavoastră, incorect, din punctul nostru de vedere. Rugăm ca în contractul de finanţare pe care urmează să-l înaintaţi Consiliului Judeţean Olt spre semnare, să ţineţi cont de propunerile făcute de Consiliul Judeţean Olt – în mod corect, prin Anexa 1 pe care v-o transmitem, prin prezenta, prin modificarea listei transmise de dumneavoastră pe anul 2011. În cazul în care nu respectaţi punctul nostru de vedere, nu vom răspunde de derularea programului, aşa cum am menţionat încă din anul 2010”, se precizează în contestaţia CJ Olt, transmisă ministerului condus de Elena Udrea.

*

Suma totală solicitată pentru lucrări deja executate este de 545 de miliarde de lei vechi, din care ministerul a aprobat doar opt miliarde, pentru drumuri. O situaţie similară este şi la alimentările cu apă. Localităţile Tufeni, Oboga, Osica de Jos şi Dăneasa „au fost omise” de la alocare, deşi lucrările au fost executate şi facturate. Una dintre localităţile privilegiate este Coteana, condusă de un primar pedelist, care a primit sume în avans.
Este greu de crezut că Elena Udrea va ţine cont de situaţia întocmită de Consiliul Judeţean Olt, din moment ce, conform noilor reglementări, poate să treacă peste capul autorităţilor judeţene.



Sursa: gazetanoua.ro