Pe 15 martie a fost semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea DJ 543 Corabia - Izbiceni, şi a unuia din Bulgaria, având o valoare totală de 7,4 milioane euro. Pe 29 martie, beneficiarul român al proiectului, Consiliul Judeţean Olt, a primit avizul pentru finanţarea reabilitării celui de-al doilea drum. Astfel, DJ 544 Urzica - Ştefan cel Mare va fi asfaltat cu 2,6 milioane euro, fonduri europene nerambursabile, pe o lungime de 12.05 km. Perioada de implementare a proiectului este de 30 de luni.

*

„Obiectivele proiectului constau în îmbunătăţirea condiţiilor de trafic, dezvoltarea turismului, precum şi dezvoltarea economică şi socială a Euro-Regiunii Olt-Pleven”, se arată într-un document al CJ Olt.



Sursa: gazetanoua.ro