Elevii lui Nicu Florescu au deschis scorul printr-o reuşită semnată de Ristea (59), însă s-au văzut egalaţi la scurt timp, Ilinca înscriind din 7 metri după o lovitură indirectă precedată de o gafă a portarului Toloş (65). Antrenorul Recoltei consideră că fotbaliştii aflaţi sub comanda sa s-ar fi putut impune în faţa celor de la Petrolul dacă ar fi concretizat mai multe* dintre ocaziile pe care şi le-au creat.

*

„A fost un meci în care am avut două bare, a fost şi neşansă. Norocul n-a fost de partea noastră astăzi. Ştiam că Potcoava e o echipă bună, şi în tur ne-au creat probleme. Atunci am avut multe ocazii, am ratat şi azi, iar Andrei Sandu, care marcase atâtea goluri în meciurile cu CSM Slatina şi Sporting Balş, a fost de nerecunoscut în acest joc. Am primit gol după o eroare a portarului, care a boxat greşit, dar lovitura indirectă a fost acordată corect, jucătorul nostru a ridicat piciorul sus. Arbitrajul a fost foarte bun, ar fi bine să avem mereu astfel de arbitraje. Jucătorii mei ştiau că celor de la Petrolul le lipsesc doi-trei titulari şi au luat meciul uşor, deşi i-am avertizat înaintea jocului. Locul întâi se va decide la meciul direct dintre noi şi Grădinile. Jucăm la ei, rămâne să vedem ce va fi”, a declarat Florescu la finalul întâlnirii.
*



Sursa: gazetanoua.ro