Ultima duminică din Postul Mare, sărbătoare foarte mare pentru creştinii ortodocşi, este celebrată în numeroase sate din Olt, un rol important jucându-l în majoritatea ritualurilor salcia. Simbol al castităţii şi renaşterii anuale a vegetaţiei, salcia a fost ofranda cu care evreii l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea Lui triumfătoare în Ierusalim. În sâmbăta Floriilor se aduc acasă rămurele înflorite de salcie, care în dimineaţa următoare se duc la biserică, unde sunt sfinţite. Apoi se aduc acasă, se pun la porţi, la uşile caselor şi ale grajdurilor, pentru protecţia magică şi alungarea spiritelor malefice.


„În satele din nordul judeţului Olt (Poboru, Făgeţel, Spineni, Leleasca), ramurile de salcie sfinţite se înfigeau prin grădini, vii, livezi, pentru a le ajuta să rodească. În alte sate (Brastavăţ, Vădastra, Ianca) există obiceiul atingerii copiilor mici cu ramuri sfinţite de salcie, pentru a creşte şi a se dezvolta întocmai ca salcia. În comuna Ipoteşti, cu salcia de la icoană şi frunze de nuc şi umbra iepurelui se descânta de Soare sec şi de deochi. Aproape în toate satele femeile se încingeau peste mijloc cu crengi de salcie sfinţită, ca să nu le doară spatele la secerat şi ca să rămână grele. Chiar şi astăzi, în majoritatea satelor din judeţul Olt se pun de Florii ramuri verzi de salcie pe mormintele curăţate şi semănate cu flori în săptămâna dinaintea Floriilor şi se invocă spiritele morţilor”, povesteşte Claudia Balaş, muzeograf al Muzeului Judeţean Olt.

Vremea din ziua de Florii o prevesteşte pe cea de Paşte

Strâns legate de această sărbătoare sunt şi previziunile meteorologice, fie că e vorba de o „citire” a vremii pe termen scurt sau lung.

*

„O previziune meteorologică cu caracter oracular spune că aşa cum va fi vremea în ziua de Florii, tot aşa va fi şi în ziua de Paşte. Se mai spune că dacă vor cânta broaştele până la Florii, vara va fi blândă şi frumoasă”, mai spune muzeograful.

*

Tot în duminica Floriilor, fetele ajunse la vârsta căsătoriei scoteau la soare, pe prispa casei, hainele pe care şi le-au lucrat pe timpul iernii şi cu care se îmbrăcau* în ziua de Paşte, în credinţa că în felul acesta vor fi ferite de farmece şi vor fi iubite. În unele sate din judeţ se scotea mărţişorul de la 1 Martie şi se agăţa într-un pom înflorit, pentru a prelua calităţile florilor.

„Nunta urzicilor”, momentul din care urzicile devin necomestibile

În satele din zona Câmpia Boianului se obişnuia ca hora din ziua de Florii să se facă în pădure. Cu acest prilej, tinerii culegeau flori de primăvară pe care le duceau acasă şi le puneau la cuiburile păsărilor sau la grajdul animalelor. În ziua de Florii se crede că înfloresc urzicile şi de aceea ziua se mai numeşte în unele sate şi „Nunta urzicilor”.

*

„Urzica este o plantă sacră care era mâncată obligatoriu în anumite zile sau perioade ale primăverii. După ce înfloresc, ele nu mai sunt bune de mâncat. Virtuţile de înnoire şi de purificare cu care credinţele populare au învestit urzicile se bazează pe câteva însuşiri particulare: sunt printre primele plante alimentare care răsar primăvara timpuriu, sunt bogate în vitamine şi săruri minerale şi, fiind urticate, sunt percepute, în mentalitatea arhaică, cu puterea de a alunga spiritele malefice”, explică Balaş.

Obiceiuri unice, celebrate an de an la Izbiceni

Oltenii au şi câteva ritualuri specifice, nemaiîntâlnite în alte zone ale ţării, practicate în Duminica Floriilor. Una dintre comunele în care Floriile au o semnificaţie aparte este Izbiceniul, din sudul judeţului. În Duminica Floriilor, toţi tinerii care s-au căsătorit în anul care a trecut, îmbrăcaţi în hainele din ziua nunţii, merg la biserică, unde, îngenunchind pe un petic de pânză albă, sunt spovediţi de preot. După spovedanie, aceştia merg la naşii de cununie, la socrii mari şi mici pentru a-şi cere iertare. Obiceiul, cunoscut sub numele de „Iertarea de Florii” sau „Spovedania pe petic alb”, are aspect de basm cu zâne şi feţi frumoşi.
Tot în comuna Izbiceni se mai practică în Săptămâna Mare, mai exact în miercurea după Florii, un obicei cunoscut sub numele de „Câţî-Mâţi”. Doi sau trei copii, însoţiţi de un bărbat, merg din casă în casă, sună din talangă şi strigă: „Câlţii, câlţii/Torsa-i câlţii?/ Două ouă-ncondeiate/La Mariţa pe perete/Scoate oul/ Că-ţi fur boul”. Gazda aduce un ou alb pe care îl pune în coşul copiilor, după care pornesc spre gospodăriile următoare.

*

„Credem că acest obicei îl înlocuieşte pe cel cunoscut sub numele de «Joimăriţa». Începerea muncilor agricole în primăvară necesită terminarea activităţilor din timpul iernii: torsul, ţesutul. Locuitorii satelor şi-au imaginat controlarea acestor activităţi sub înfăţişarea unei femei, Joimăriţa, care umbla din casă în casă pedepsind pe femeile şi fetele care n-au terminat torsul şi ţesutul. Aceasta le arde degetele şi mâinile, le pârleşte părul, le incendiază cânepa netoarsă şi poate fi înduplecată numai prin daruri”, susţine Claudia Balaş.



Sursa: gazetanoua.ro