*„Sunt foarte mulţumit de joc, mai puţin de rezultat. Asta e viaţa, mergem înainte. Eu zic că am demonstrat că avem o echipă bună, care încearcă să joace fotbal, nu antifotbal. Însă, de multe ori, farmecul acestui sport e stricat de arbitri. Astăzi arbitrajul a fost sub orice critică. Ştiam că e un arbitru cu experienţă, care poate duce bine jocul, dar s-a văzut clar că a fost rău intenţionat. A fragmentat meciul şi a luat deciziile în aşa fel încât să-i ducă unde au vrut. Altfel a fost un joc curat, fair-play, şi felicit CSM Slatina pentru victorie. Cu acest rezultat, cred că 90% sunt promovaţi”, a declarat oficialul caracalenilor la finalul disputei de pe „1 Mai”.


*



Sursa: gazetanoua.ro