Anonima de săptămâna trecută, în care directorul executiv al Fiscului din Olt, Elena Gherghină, la pachet cu adjuncţii săi Florin Bâlteanu, Aurelian Zestran şi Ion Encescu, era acuzată că a favorizat anumite firme privind rambursările de TVA, este a doua reclamaţie.
Prima, adresată de asemenea conducerii ANAF, a fost făcută în urmă cu mai bine de două luni şi purta, potrivit surselor noastre, semnăturile în fals ale lui Zestran şi Encescu.

Reclamaţie neconfirmată

Sorin Blejnar a dispus un control la firmele menţionate în sesizarea respectivă, în care liberala Elena Gherghină era reclamată că le favorizează.
Societăţile comerciale vizate erau: Delta Star - controlată de preşedintele PNL Olt, Ioan Ciugulea; Bacomet, administrată de preşedintele PNL Slatina, Dan Codan (partener de afaceri cu Ciugulea); El Press Import-Export, acţionar şi administrator Ştefan Gherghină (soţul directoarei de la Finanţe).
Şeful ANAF a dat dispoziţie ca verificările, inclusiv cele încrucişate, privind tranzacţiile dintre firme (în care a picat şi firma slătineană de transport judeţean şi interjudeţean Transbuz, administrată de pesedistul Mihai Braneţ) să fie efectuate de către comisari ai Gărzii Financiare din judeţul Argeş. Faptele de corupţie sesizate nu au fost confirmate, aşa că a urmat episodul cu anonima, unde apare din nou firma lui Ştefan Gherghină (şi el membru marcant al PNL Olt), alături de trei societăţi comerciale aflate în portofoliul consilierului judeţean PNL Gabriel Brătucu - Prodal, Gabi Plast şi Methalux.
Ioan Ciugulea ne-a confirmat ieri acest control.

*

„Au stat la firmă mai bine de o săptămână. N-au găsit nimic în neregulă. Eu sunt convins că aceste atacuri vor continua, până la obţinerea rezultatului scontat”, ne-a declarat preşedintele PNL Olt.

Război între „regine”

„Rezultatul scontat” este îndepărtarea Elenei Gherghină de la conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt şi înlocuirea acesteia cu predecesorul său, pedelistul Ştefan Gheorghe. Vă amintim că Ştefan Gheorghe a rămas fără această funcţie la sfârşitul lunii mai a anului trecut, după un interimat de o jumătate de an, în urma declarării neconstituţionalităţii modificărilor făcute de către Guvernul Boc la Legea 188 privind statutul funcţionarilor publici. Prin aceste modificări, se urmărea fixarea pe funcţii a membrilor PDL.
Primul atac public la adresa Elenei Gherghină a venit în şedinţa Comisiei de Dialog Social din 30 noiembrie 2010, de la Prefectura Olt, dar nu din partea lui Ştefan Gheorghe, ci a soţiei sale, care participa la întrunire în calitatea sa de şefă a Inspectoratului Şcolar. Mariana Gheorghe i-a cerut Elenei Gherghină, pe un ton imperativ, să explice de ce DGFP Olt a ajuns de pe un loc fruntaş la încasări, aşa cum era pe timpul soţului său, în coada clasamentului.**

*

„Vă rog să spuneţi de pe ce loc aţi preluat Direcţia şi unde vă aflaţi acum! Bănuiesc că motivele sunt aceleaşi în toată România. Vă spun eu, aţi pornit de la locul trei, iar acum sunteţi pe 39”, a spus atunci Mariana Gheorghe.


„Nu de pe locul trei, ci de pe locul 33 am preluat, iar acum suntem pe locul 35. Eu nu ştiu cum vă permiteţi dumneavoastră să aduceţi în discuţie un astfel de subiect, având în vedere că datele sunt la mine! Deocamdată, eu sunt directorul acestei instituţii. Eu nu am venit aici ca să-mi judecaţi managementul şi nu ştiu în ce calitate îmi cereţi dumneavoastră acest lucru!”, a răspuns directoarea Finanţelor Publice Olt, întreruptă în permanenţă de Mariana Gheorghe.


Dialogul între cele două, la care participanţii asistau stupefiaţi, a devenit penibil, cu accente din ce în ce mai ascuţite. Mariana Gheorghe o întrerupea mereu pe Elena Gherghină, care şi-a stăpânit cu greu nervii.

*

Subprefectul Panduru, care prezida şedinţa de Dialog Social, transformată într-o arenă de bătălie politică, a intervenit după câteva minute, împăciuitor: „Haideţi să depăşim momentul!”.


Manevrele pentru schimbarea directoarei de la Finanţe au continuat însă şi mulţi se întreabă, chiar din PNL, de ce Elena Gherghină a făcut imprudenţa să se arunce în gura lupului.

*

„A fost o decizie personală. Noi ne aflăm în opoziţie, aşa că nu avem cum să o susţinem”, ne-a declarat ieri Ciugulea.


În ceea ce priveşte anonima, lucrurile par să se fi lămurit. Potrivit directorului Bîlteanu, cei de la ANAF au răspuns, la solicitarea Curţii de Conturi, că DGFP Olt a procedat corect în privinţa încadrării deşeurilor şi lingourilor de aluminiu, astfel că rambursările de TVA au fost legale. Cum Elena Gherghină se încăpăţânează să rămână pe funcţie, rămâne de văzut ce bube îi vor mai găsi pretendenţii.



Sursa: gazetanoua.ro