Titular în ultimele două etape de campionat, Marinescu spune că un succes în întâlnirea cu Mureşul Deva putea fi anticipat, însă rezultatul final, 5-1, este unul peste aşteptări.

*

„N-am fi crezut că ne vom impune la scorul ăsta. Însă ne aşteptam să câştigăm, am intrat pe teren cu acest gând. Fiecare meci pe care îl avem acasă sau în deplasare îl tratăm la victorie”, a punctat portarul aluminiştilor.

„Vrem să câştigăm”

Plecat în iarnă de la Petrolul Ploieşti din cauza fanilor şi a antrenorului Vivi Răchită, după cum declara acum ceva timp, Marinescu consideră că disputa din week-end cu fosta sa formaţie nu are un caracter hotărâtor în cursa pentru locurile ce duc în primul eşalon.

*

„Meciul cu Petrolul nu e decisiv pentru promovare. Noi vrem să câştigăm, dacă se va putea, cu atât mai bine. Obiectivul nostru n-a fost promovarea. Ne dorim să câştigăm fiecare meci, iar dacă la sfârşit de campionat suntem pe un loc promovabil, va fi foarte bine. Cu o victorie la Petrolul, urmează o victorie acasă, şi tot aşa”,a spus Andrei Marinescu.


Goalkeeper-ul grupării slătinene a vorbit şi despre lupta care se duce în acest retur pentru postul de titular în „unsprezecele” conceput de „principalul” Corneliu Papură.

*

„Nu ştiu dacă mă scoate cineva din poartă. Important este să câştige echipa, nu cine apără sau cine joacă. Asta ne interesează cel mai mult, să luăm trei puncte la fiecare meci”, a mai declarat Marinescu.



Sursa: gazetanoua.ro