După victoria cu Gaz Metan CFR Craiova, Alro Slatina a reintrat în calculele promovării. Fiecare etapă scursă simplifică ecuaţia accederii în Liga I. Prin urmare, meciurile care au mai rămas de disputat sunt decisive în lupta pentru îndeplinirea unui asemenea obiectiv. Pentru a păstra şanse, Alro are nevoie de un rezultat pozitiv în confruntarea din deplasare cu Arieşul Turda. Preşedintele executiv al grupării slătinene, Jane Niţulescu, consideră că o victorie în meciul de vineri ar aduce Slatina mai aproape de visul Ligii I.

*

„O victorie cu Arieşul bineînţeles că ne-ar mări şansele şi probabil ne vom bate pentru a termina pe locul al doilea. Toate meciurile vor fi decisive, promovarea se va juca până la final. În mod normal, pentru a spera, noi trebuie să câştigăm toate cele şase etape pe care le mai avem de disputat, pentru că în ultima etapă vom câştiga cele trei puncte la masa verde cu Şimleu Silvaniei”, a precizat oficialul celor de la Alro Slatina.


După meciul cu Arieşul, Alro Slatina va întâlni Voinţa Sibiu, una dintre formaţiile cu şanse reale în lupta pentru promovare.



Sursa: gazetanoua.ro