Cei mai mulţi bani au fost distribuiţi pentru plata alocaţiei de stat pentru copii, aceştia reprezentând mai mult de jumătate din numărul de beneficiari. Cătălin Davidescu, directorul AJPS Olt, spune că în ciuda restricţiilor introduse în 2011 pentru anumite categorii de prestaţii sociale, nu s-au înregistrat scăderi semnificative în ceea ce priveşte numărul de beneficiari.

*

„Oltenii au fost şi au rămas săraci. Modificările introduse de la 1 iunie, în ceea ce priveşte alocaţia pentru susţinerea familiei şi venitul minim garantat, nu au influenţat major situaţia existentă anterior”, a precizat Davidescu.

Jumătate dintre beneficiari, introduşi în sistemul informatic

Doar 50% dintre beneficiarii venitului minim garantat şi ai alocaţiei pentru susţinerea familiei au fost introduşi de angajaţii AJPS Olt în sistemul informatic până în acest moment. Directorul AJPS Olt speră că operaţiunea care a debutat în primele zile ale lui 2011 se va încheia în iunie.

*

„Plata se face în continuare alternativ în ceea ce priveşte alocaţia pentru susţinerea familiei şi a venitului minim garantat. Introducerea datelor în sistemul informatic presupune un volum foarte mare de muncă şi deocamdată au fost introduse aproximativ jumătate din dosare. Sperăm să finalizăm în iunie”, a declarat Davidescu.

*

În luna aprilie, numărul dosarelor în plată pentru venitul minim garantat era de 6.470 dosare, în timp ce alocaţia pentru susţinerea familiei a însumat un număr de 10.878 dosare.

Schimbări legislative privind acordarea prestaţiilor sociale

Abrogarea legii referitoare la alocaţiile complementară şi monoparentală şi înlocuirea acestora cu alocaţia pentru susţinerea familiei s-a realizat de la 1 ianuarie 2011. Modificările aduse de noua lege vizează în principal frecventarea cursurilor de către copii din cadrul familiilor care doresc să beneficieze de acest ajutor şi bunurile aflate în proprietatea beneficiarilor. Astfel, copiii sunt obligaţi să frecventeze fără întrerupere cursurile şcolare până la împlinirea vârstei de 18 ani. Pentru mai mult de zece absenţe nemotivate alocaţia pentru susţinerea familiei se diminuează, iar în cazul în care se depăşesc douăzeci de absenţe, aceasta se suspendă timp de trei luni. De asemenea, începând cu acest an, nu mai primesc acest ajutor cei care au în posesie bunuri care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale.
Schimbări majore au fost aduse şi în domeniul acordării venitului minim garantat, a cărui plată a fost transferată de la primării la AJPS. Alte modificări sunt: redefinirea noţiunii de familie care beneficiază de venit minim garantat, dispunerea de anchete sociale, dreptul la asigurare socială de sănătate pentru beneficiari, plata primei obligatorii pentru asigurarea locuinţei de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.



Sursa: gazetanoua.ro