Cinci cabinete stomatologice, în mediul rural

*

În raportul prezentat de directorul adjunct al CAS Olt, situaţia cabinetelor de specialitate arată că nu există interes pentru mediul rural. „În funcţie de mediul în care îşi desfăşoară activitatea, structura medicilor este următoarea: număr medici în mediul urban – 25, în* mediul rural – 5. Suma orientativă pe medic specialist, la nivel naţional, este de o mie lei, corespunzătoare unui program de şapte ore în medie pe zi. Situaţia nominală a furnizorilor de servicii de medicină dentară care au desfăşurat activitate în sistemul* asigurărilor sociale de sănătate în anul 2010 a fost în număr de 30, realizând o sumă de 407.000 lei”, a spus directorul.

„Decontarea serviciilor de medicină dentară s-a efectuat la nivelul realizat, în limita valorii trimestriale de contract pentru fiecare furnizor. Menţionăm cu sumele alocate prin buget pentru finanţarea serviciilor de medicină dentară s-au situat mult sub necesar, având drept consecinţă furnizarea deficitară a acestor servicii medicale, raportat la cererea de servicii medicale de medicină dentară înregistrată la nivelul judeţului Olt”, a precizat Ortansa Ciobanu

În raportul prezentat, s-a arătat că numărul oltenilor care au beneficiat anul trecut de servicii de medicină dentară a fost de 3.606 persoane, adică 0,7% din populaţia judeţului, din care 1.778 persoane sub 18 ani.

Jenel Copilău, subprefectul judeţului Olt, a sesizat numărul mic de medici stomatologi care activează în mediul rural, deşi primesc un spor de 50% la salariul de bază, în momentul instalării.

„Sunt primării în judeţ care au în dotare aparatură stomatologică, dar nu au medici”, a precizat Copilău.

*

„Serviciile dentare reprezintă un chin financiar pentru pensionari”

*

Florea Mitroi, preşedintele Asociaţiei Pensionarul din Slatina, a făcut referire la faptul că, financiar, pensionarii nu-şi pot permite să suporte costurile serviciilor stomatologice, deoarece pentru majoritatea trebuie să plătească suma fără decontări.

„Ce să ne mai ascundem după cireş, şi serviciile dentare, ca şi celelalte, pentru pensionari, reprezintă un chin financiar. Cunoaştem situaţia reală, pensionarii se izbesc de faptul că multe cabinete nu mai au fonduri pentru gratuitate. A devenit un obicei ca în aceste comitete să discutăm şi atât. Noi nu ştim care cabinete acordă gratuitate sau decontări”, a spus Mitroi. Teoretic toate cabinetele au un plafon, dar fiind în sumă foarte mică, doar puţini pacienţi pot beneficia de deconturi de la CAS.

Unul dintre serviciile cele mai solicitate este proteza dentară, al cărui cost variază între 450 şi 690 lei, cost din care Casa de Sănătate decontează 60%. „Sunt persoane care au pensii mici, şi care nu-şi permit să susţină financiar partea care le revine, plus că plafonul lunar al unui medic este destul de mic, mult sub necesar, şi de aici aceste probleme ale vârstnicilor”, a conchis directorul adjunct al CAS Olt.



Sursa: gazetanoua.ro