Valentin Ionescu, în vârstă de 43 de ani, agent de poliţie în cadrul Serviciului Rutier Caracal, a murit în urma unui accident rutier care s-a produs duminică dimineaţa. Potrivit martorilor, agentul se deplasa pe moped, însoţit de fiul său, pe bulevardul Nicolae Titulescu, când un autoturism Logan staţionat s-a pus în mişcare.
Potrivit anchetatorilor, conducătorul Loganului, Ion Bulideanu, de 63 de ani, din municipiu, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere.

*

*„A dat prioritate unei maşini, după care a virat fără să vadă că venea şi mopedul”, a declarat un martor.

*

În urma impactului, poliţistul şi copilul au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Caracal. În ciuda eforturilor medicilor, agentul Valentin Ionescu a murit. Băieţelul acestuia, Andrei, în vârstă de 10 ani, a rămas sub supraveghere medicală, fiind în afara oricărui pericol. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Valentin Ionescu lucra în cadrul Poliţiei municipiului Caracal încă din 1991.

*

Casca de protecţie, salvatoare

Potrivit poliţiştilor, Andrei Ionescu, fiul agentului din Caracal, purta casca de protecţie în momentul producerii accidentului, viaţa fiind salvată astfel.

*

„Pe motocicleta condusă de Valentin Ionescu se afla şi fiul acestuia în vârstă de 10 ani, care nu a suferit leziuni, acesta purtând casca de protecţie”, a precizat comisarul-şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

*

Ea a adăugat că Ion Bulideanu, conducătorul Loganului, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.



Sursa: gazetanoua.ro