Dumnezeu a ţinut cu tot dinadinsul să ne facă defecţi, dar şi rezistenţi în acelaşi timp, ca să putem respira din plin aerul septic al ticăloşiei pe care-l degajă sconcşii noştri politici, proveniţi dintr-o zoologie egalitaristă, avortată. Dintr-o genetică alterată, ca parte componentă a Anatomiei omului, prinsă la capitolul „Naşteri greşite”.
Ce a rezultat în urma acestor anomalii? Un popor periferic, care nu poate creşte drept, într-o lume fundamental strâmbă. Un popor – prizonier al manipulării, care caută febril sinonimul cuvântului speranţă.


Cu aproape două săptămâni în urmă, aflat în inima capitalei europene, Bruxelles (adică, în Grand Place), am văzut, în toată splendoarea lor, trei lăutari români, care-şi acordau instrumentele (respectiv vioară, acordeon şi clarinet), pentru a întrema cunoscuta melodie a „Dansului raţei”.
Încet-încet, melodia a prins contur, iar tuciuriul din mijloc, care părea a fi starostele celor trei români din Grand Place, îşi mişca arătătorul în ritmul muzicii, indicând privitorilor curioşi faptul că, la picioarele sale, era o raţă şchioapă, care – la rându-i – se mişca destul de artistic. Vietatea înaripată părea a fi una dresată, participând – cu tot talentul şi din toată pipota ei, la ritmul şi ritualul impuse de cerşetorii dâmboviţeni.


Cu siguranţă, raţa respectivă nu venise de la Bucureşti la Bruxelles cu avionul, adică nu era de-a noastră, ci era o vietate indigenă, o raţă de limbă franceză sau flamandă, pe care compatrioţii noştri cu suflet fumuriu, după ce au ciordit-o, au obligat-o să înveţe cel puţin două limbi: limba română şi limba romanes! Fiindcă, uluitor!, raţa se încadra, maiestuos şi cu tandră fidelitate, în ritmul impus de cei trei trubaduri coborâţi de pe Columnă. Doar piciorul şchiop o scotea uşor din melodie, însă şi această ieşire din ritm părea o figură dinainte studiată, părea că face parte dintr-o regie impusă.
Banii pe care admiratorii acestei scene hazlii doreau ca să-i dea erau puşi, la cererea starostelui, la picioarele raţei, fiindcă – nu-i aşa? – ea era fiinţa infirmă, care avea nevoie de ajutor social şi financiar…


Această imagine înregistrată la Bruxelles mi-a revenit în memorie, în momentul în care – în ţară fiind, am aflat de la mama-noastră-bună, Organizaţia WikiLeaks, că guvernul Boc este ca o raţă şchioapă care cerşeşte bani de la FMI. Stranie coincidenţă!
Nu ştiu, dragi cititori, ce soartă a avut, ulterior, raţa din Grand Place, probabil că menestrelii noştri au mâncat-o pe varză de Bruxelles călită, ştiu însă că – în curând – răţoiul nostru premier, Emil Boc, va fi halit cu fulgi cu tot de Traian Băsescu. Şi asta, după ce omologul român al raţei bruxelleze a executat, maiestuos şi cu tandră fidelitate, „Dansul raţei”, după muzica primului lăutar al ţării: „Stă răţoiul pe butoi, / Numărând din doi în doi, / Şi de pe butoi pe lac… / Mac! Mac! Mac!”



Sursa: gazetanoua.ro