Un bucureştean în vârstă de 59 de ani s-a răsturnat cu mopedul pe care-l conducea, marţi, pe raza comunei oltene Tătuleşti. Bărbatul nu poseda permis de conducere şi, din cauza faptului că a mers cu viteză pe un drum pietruit, a pierdut controlul mopedului şi s-a răsturnat.

*

„Din accident a rezultat rănirea conducătorului mopedului, care a fost internat la Spitalul de Urgenţă Slatina. Conducătorul mopedului nu purta cască de protecţie şi i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a spus Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.



Sursa: gazetanoua.ro