Ajunsă la cea de-a doua ediţie, „Săptămâna verde” îşi propune să implice toţi locuitorii din comuna olteană Dobreţu în acţiuni ecologice.

*

„Deseori devenim nedumeriţi în legătură cu poluarea excesivă la nivel de mediu înconjurător. Încercăm să dăm vina pe unul şi altul, însă habar nu avem că însăşi noi participăm la distrugerea mediului”, spune* Iulian Viorel Călugăru, preşedintele Asociaţiei ,,Salvaţi Identitatea Satului“, coordonatorul proiectului.

*

De aceea, până pe 21 aprilie, Asociaţia ,,Salvaţi Identitatea Satului“ şi-a propus plantarea şi ecologizarea anumitor areale din Dobreţu, o mai intensă informare a locuitorilor privind necesitatea menţinerii curăţeniei şi construirea unor adăposturi pentru păsările sălbatice.

*

„O acţiune deosebită! Fără pomi, plante, verdeaţă, lumea ar fi cuprinsă de un întuneric sumbru. Ştim cu toţii că nu putem lupta împotriva marilor industrii şi fabrici din lume, însă ar trebui sa fim atenţi cu mediul din jurul nostru. Dacă avem grijă să nu mai aruncăm gunoaiele şi hârtiile pe jos, poate că ceilalţi ne vor urma exemplul, iar în felul acesta începem uşor, uşor să ocrotim mediul nostru natural şi al tuturor celor ce îl «locuiesc»”, a declarat Radu Marian, primar Dobreţu.



Sursa: gazetanoua.ro