Preşedintele PNL Olt, Ioan Ciugulea, spune că totul a fost amânat din cauza interperiilor vremii.

*

„Mitingul s-a amânat pentru sfârşitul lunii mai din cauza atenţionărilor de Cod Galben de ploi”, ne-a declarat Ciugulea.

Uite afacerea, nu e afacerea

Despre ploile din această săptămână se ştia deja de câteva zile bune, chiar şi săptămâna trecută, când s-a anunţat vizita lui Crin Antonescu la Slatina.
Anunţul amânării vine la câteva ore după ce în presă a apărut un contract de vânzare - cumpărare între Bercea Mondial şi Sorin Brătoi, candidatul PNL pentru Primăria Slatina. Ca şi tânărul politician, şeful PNL Olt, Ioan Ciugulea, spune că nu este vorba despre vreo afacere.

*

„Tot ce se întâmplă este o golănie. Sorin Brătoi nu este persoană publică, cel puţin nu în momentul în care a făcut acea tranzacţie cu Bercea. Care este afacerea?!”, spune Ciugulea.

Minciuna are picioare scurte

Miercurea trecută, Sorin Brătoi spunea că l-a întâlnit o singură dată pe Bercea Mondial, şi atunci prin prisma meseriei.

*

„Am avut o singură întâlnire cu această persoană, şi aceea de natură profesională. Acum câţiva ani a venit să solicite o adeverinţă medicală de la Spitalul Schitu. Într-adevăr fusese internat acolo cu 20 de ani în urmă, când eu eram copil. I-am dat-o şi cu asta basta”, spunea Sorin Brătoi.


Probabil că la semnarea contractului de vânzare - cumpărare Bercea a fost invizibil sau cineva minte.



Sursa: gazetanoua.ro