Aceasta este alternativa la tensiunea din organizaţia de la Dolj a Partidului Democrat Liberal, lansată chiar de preşedintele formaţiunii, Radu Berceanu, în cadrul unei recente şedinţe de partid cu primarii doljeni ai PDL. Vorbim despre conflictul Radu Berceanu (stânga imaginii) – Gelu Vişan (dreapta imaginii), reiterat în şedinţa cu pricina. Când unii dintre participanţi nu s-au sfiit să ceară conducerii explicaţii vizavi de comportamentul unor membri ai Biroului permanent judeţean în relaţia cu primarii, comportament care ar lăsa loc de vaste interpretări ale relaţiilor de intermediere în sfera de influenţă administraţie locală – Guvern, respectiv Parlament, foarte importantă pentru edilii locali. Mai pe înţeles, unii se simt mai bine reprezentaţi de Vişan, decât de aleşii partidului de la Dolj. Replica senatorului Berceanu ar fi fost, potrivit surselor prezente la întrunire, de genul: “OK! Dacă credeţi că e necesar, să facem alegeri în două săptămâni!”. Acuma, mie, unuia, îmi sună a momeală, dar, dacă luăm în calcul că Guvernul tocmai a anunţat alocarea de fonduri către primării, dar nu a publicat şi hotărârea, aşteptând ca primarii să-şi reafirme angajamentele faţă de PDL, cu tot cu preferinţe, dacă se prinde?

Marian Bădîrci