Vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, a afirmat, sâmbătă, la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, că, „prin reorganizarea teritorială surprinzătoare”, preşedintele Traian Băsescu şi partidul majoritar, „sub pretextul unor cerinţe europene, îi atacă pe maghiari, împreună cu UDMR”, care le este „aliat”. „Prin reorganizarea teritorială surprinzătoare, Traian Băsescu, oaspetele de anul trecut, şi partidul majoritar, sub pretextul unor cerinţe europene, îi atacă pe maghiari, împreună cu UDMR, care îi este aliat. Bravo ţie, Regiune Secuiască, că în Slovacia deja au înfăptuit regionalizarea antimaghiară, am asistat fără să crâcnim şi acum aşteptăm ca şi aici să se întâmple asta”, a declarat Tokes Laszlo. Continuând pe aceeaşi idee, Tokes Laszlo le-a spus celor prezenţi că maghiarii nu mai sunt dispuşi să facă compromisuri în ceea ce priveşte obţinerea drepturilor maghiarilor din Transilvania, inclusiv autonomia pentru Partium şi Ţinutul Secuiesc.
Sursa: cvlpress.ro