- EUR
- 4,9765
-
- Putere Reputatie
- 151
- Reputatie
- 13859
- Puncte CF
- 1339.7
Bercea mai sta inca 60 de zile dupa gratii
Magistraţii Tribunalului Olt au prelungit la sfârşitul săptămânii cu încă 60 de zile mandatul de arestare preventivă în cazul lui Anghel Sandu, zis Bercea Mondial trimis în judecată zilele trecute pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare, şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt, Cosmin Mitrache a declarat că în cazul lui Anghel Sandu s-a dispus menţinerea arestării preventive pentru încă 60 de zile. „S-a decis menţinerea arestării preventive cu încă 60 de zile, însă în acest timp poate să facă orice cerere de eliberare sub control judiciar dacă doreşte”, a declarat judecătorul Cosmin Mitrache.
Avocaţii lui Bercea Mondial vor decide zilele acestea dacă vor ataca această decizie a judecătorilor de al Tribunalul Olt, recursul urmând să fie judecat la Curtea de Apel Craiova. În urmă cu câteva zile, Bercea a fost trimis în judecată alături de soţie şi fiul lui de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
În februarie acesta a fost arestat, după ce şi-a înjunghiat nepotul într-un bar din Drăgăneşti Olt. Anghel Sandu a intrat în locaţia respectivă înarmat cu un cuţit şi un topor, şi însoţit de Florin Anghel, fiul său, şi i-a aplicat nepotului său o lovitură cu cuţitul în spate. În prezent, bărbatul, alături de fraţii lui mai este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală, dosar aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Informeaza *************
-
Sa mai stea pana justifica suma gasita in casa la perchezitie!