Dacă amfitrion a fost primarul Călăraşului din Dolj, Vergică Şovăilă, dezbaterea privind revigorarea legumiculturii româneşti a fost organizată de redactori ai emisiunii „Viaţa Satului”, de la TVR, promotorii proiectului S.O.S. (Sfaturi – Opţiuni – Soluţii). Au participat primari din zonă, legumicultori consacraţi, reprezentanţi ai unor firme din domeniu, furnizoare de seminţe, erbicide, module de solarii, inclusiv sisteme de irigat, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, precum prefectul de Dolj, Nicolae Giugea.

Cum paleta discuţiilor a fost extrem de diversificată, de mare interes s-a bucurat ideea promovării unor soiuri româneşti de legume, dar şi a unor specii legumicole tot mai rare – sparanghel, broccoli, andive, dar şi arahide, a pepenilor cantalupi –, în condiţiile în care importurile de acest fel depăşesc 70%.

„Nu întâmplător întâlnirea a avut loc în această zonă, parţial afectată de deşertificare, o zonă cu terenuri degradate, pentru care trebuie găsite soluţii simple, menite a contribui la ameliorarea lor. Una dintre ele este revigorarea legumiculturii, prin readucerea în prim-plan a spaţiilor protejate, existând tradiţie notabilă în această privinţă”, ne-a declarat Ştefan Grigore, şeful Biroului Inspecţii din cadrul Direcţiei Agricole Dolj.

Fireşte, discuţiile nu au ocolit necesitatea amenajării de spaţii en-gross, deziderat mai vechi al legumicultorilor din sudul judeţului, încheierii unor parteneriate interlocale şi interjudeţene, pentru suportarea mai uşoară a cheltuielilor de rigoare. Concentrarea producţiei legumicole, specializarea acesteia, racordarea la cerinţele pieţei autohtone şi europene au fost, de asemenea, teme acroşate competent şi, mai ales, apte pentru o reală strategie.

Sursa: www.cvlpress.ro