Mircea Geoană a fost invitat la şedinţa Comisiei de Arbitraj şi Integritate Morală care va avea loc duminică, de la ora 15.00, ocazie cu care vor fi analizate încălcările statutare comise de preşedintele Senatului. Vă amintim că luni, 7 noiembrie, Mircea Geoană a refuzat să respecta deciziile Biroului Permanent Naţional al PSD şi a grupului senatorial privind înlocuirea sa de la preşedinţia Senatului cu Titus Corlăţean.

Vom lua o decizie pe care mai apoi o vom comunica oficial, a declarat preşedintele Comisiei, Dan Şova, pentru Agerpres. Conform Statutului, propunerea care va fi adoptată de Comisia de Integritate va fi supusă dezbaterii Comitetului Executiv Naţional, acest for decizional urmând să fie convocat după şedinţa de duminică. În cazul în care CExN va aproba sancţionarea lui Mircea Geoană, decizia va deveni efectivă, sancţiunea putând merge până la excluderea acestuia din PSD. Dacă CExN nu va fi de acord cu sancţionarea lui Geoană, la cererea conducerii PSD poate fi convocat Congresul Extraordinar al partidului.

*************