CRAIOVA. Prefectul de Dolj nu a acordat viza de legalitate dispoziţiei de primar prin care Solomon l-a lăsat pe viceprimarul Mărinică Dincă fără atribuţii de serviciu. Actul a fost retrimis “spre modifcare” edilului şef.

“Dispoziţia a fost trimisă înapoi, spre modificare, primarului. Trebuie modificată în sensul că, în esenţă, nu poate rămâne viceprimarul fără nici o atribuţie de serviciu pentru că în acest caz nu şi-ar mai justifica indemnizaţia primită”, a declarat prefectul de Dolj, Nicolae Giugea.

La rândul său, şeful juriştilor din prefectură, Eugen Marinescu, spune că instituţia prefectului nu a comentat numărul sau importanţa atribuţiilor de serviciu ale viceprimarului, ci doar existenţa acestora în raport cu indemnizaţia primită. “I-am cerut domnului primar să emită o dispoziţie prin care să pună de acord indemnizaţia primită de viceprimar cu atribuţiile acestuia. Nu spune nimeni care e numărul minim sau maxim al atribuţiilor acordate viceprimarului, dar cert este că acestea trebuie să existe, pentru că altfel ar însemna că acesta primeşte o remuneraţie, fără a presta nimic în schimbul ei”, a precizat Marinescu.

*************