În urmă cu puţin timp poliţiştii craioveni au introdus în arestul I.P.J. Dolj, pe bază de ordonanţă de reţinere, două femei suspectate de săvârşirea infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals.

În urma activităţilor investigative ale poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj – Serviciul de Investigarea Fraudelor a rezultat faptul că T.AURICA, 52 de ani, din comuna Bucovăţ cu complicitatea CONSTANŢEI F., 57 de ani, din Craiova în perioada ianuarie 2007 – aprilie 2010, şi-a însuşit suma de 519.065 lei.

În fapt, s-a reţinut că T.AURICA, în calitate de casier al unei primării cu ajutorul contabilei prin falsificarea documentelor de evidenţă contabilă sau neîntocmirea acestora, precum şi prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi-a însuşit din gestiune suma de 519.065 lei.

Cele două femei au fost încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, urmând ca mâine învinuitele să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunerea de sesizare a instanţei de judecată în vederea emiterii mandatelor de arestare preventivă.

În sarcina acestora fiind reţinute infracţiunile de delapidare, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals, iar cercetările sunt contianuate de poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.


BIROUL DE PRESĂ din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului DOLJ