Ieri, la ora 19.30, în localitatea Bratovoeşti, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier – B.D.N.E. l-au depistat în trafic pe P.BOBI, 23 de ani, din Rojiste în timp ce conducea un autoturism prezentând un permis de conducere care din cercetări a rezultat că este fals.
Celui în cauză i-a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 R.


În seara zilei de 18.01.2012, la ora 21.30, în comuna Lipovu, lucrători ai Secţiei de Poliţie nr.14 BâRCA l-au depistat în trafic pe G.I., de 16 ani, din localitate în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Şi în acest caz, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală conform prevederilor legale.


Aseară, în jurul orei 20.30, lucrători ai Secţiei 12 Poliţie Rurală Daneţi l-au depistat în trafic pe R.CRISTINEL, 34 de ani, din comuna Celaru conducând o autoutilitară având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.
Lui R.CRISTINEL i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.


În noaptea de 18/19.01.2012, ora 01.45, efective din cadrul Biroului Rutier Craiova l-au depistat pe S.FLORIN, 30 de ani, din Băilești care a condus un autoturism pe strada Arieș din Craiova, având o concentraţie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său fiind întocmit dosar de cercetare penală