Scriam zilele trecute că dispoziţiile emise de Primăria Craiova pentru acordarea de stimulente în 2012 necesită o atenţie sporită din partea juriştilor Prefecturii Dolj, în scopul acordării vizei de legalitate.

În citat am spus că instituţia prefectului “ezită” şi că “prefectul de Dolj consideră că nu se justifică la această oră legalizarea dispoziţiilor în cauză, atâta vreme cât nu se cunoaşte bugetul pentru 2012″. Nu am dat o declaraţie a prefectului Nicolae Giugea şi nici nu am spus că ar fi declarat asta, pentru că nu a făcut-o. Numai că, atunci când am scris “prefectul de Dolj”, m-am referit la instituţia sa, aşa cum, de altfel, înţelege şi legiuitorul. Şi tot aşa cum, la acordarea vizei de legalitate, este unanim recunoscută în lumea jurisprudenţei administrative expresia “viza de legalitate a prefectului”, nu a prefecturii ori a juriştilor prefecturii şi în ciuda faptului că prefectul poate să nu fie jurist de meserie în ale administraţiei publice.

În altă ordine de idei, poziţia prefecturii în cazul dipoziţiilor cu pricina este chiar firească, atâta vreme cât situaţia dată spre analiză este una delicată şi fără precedent în Craiova. În concluzie, oricare dintre cititorii nouapresa.ro, cu un minim de cunoştiinţe juidice, administrative şi gramaticale – şi cred că majoritatea deţin aceste cunoştinţe, putea înţelege că suntem în asentimentul prefectului de Dolj în cazul dispoziţiilor de acordare a stimulentelor. Totuşi, prefectul, în persoană, de ceastă dată, adică Nicolae Giugea, s-a arătat foarte revoltat astăzi din cauza informaţiilor publicate în Craiova. Stimulentele pentru “recuperatorii” publici nu se dau. Motivul: domnia sa nu ne-a declarat la acea oră că ar fi “în dubii” dacă să dea viza de legalitate. “De unde ştiţi că sunt în dubii? Aţi fost cumva cu mine în birou (…)?”.

Acuma, dacă nu a fost “în dubii”, înseamnă că a fost “lămurit”. Mare mirare, atâta vreme cât nici un jurist din Craiova, din patru instituţii publice, între care Prefectura Dolj şi Primăria Craiova, nu şi-a asumat legalitatea integrală a dispoziţiilor. În al doilea rând, dacă tot era lămurit, de ce nu a tranşat prefectul Nicolae Giugea până acum disputa acordării stimulentelor? Să se fi antepronunţat din nou, aşa cum a făcut-o în cazul hotărârilor consiliului judeţean, însă nu public, de această dată, ci doar în faţa emitenţilor dispoziţiilor?

Marian Bădîrci