- EUR
- 4,9763
-
Guvernul a aprobat un nou contract cu Bechtel. Vezi aici in ce conditii
Membrii Guvernul au avizat un nou contract cu firma americană Bechtel, pentru continuarea construirii autostrăzii Transilvania. Prin închierea acordului, costului aferent lucrărilor va fi redus cu 6,9 milioane de euro/km. Mai mult decât atât, contractul permite scoaterea la licitaţie a tronsoanelor neîncepute încă, informează Mediafax.
Ca urmare a negocierilor, în ciuda unui alt guvern care şi-a propus să ne facă cetăţeni de mâna a treia în faţa statelor membre ale Uniunii Europene, se realizează o economie la bugetul de stat de 6 miliarde euro, deci dacă am fi continuat să lucrăm la preţurile din contractul iniţial, costul total al autostrăzii ar fi fost de 10 miliarde euro, a spus ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, care a precizat că acest contract nu va fi prezentat public, constructorul american insistând ca termenii înţelegerii să rămână confidenţiali. De asemenea, din contract a fost eliminată clauza care interzicea statului să scoată la licitaţie vreunul dintre tronsoanele autostrăzii, în cazul rezilierii acestuia. Astfel, în perioada imediat următoare va fi lansată licitaţia pentru sectorul de drum Gilău – Nădăşel.
Primul ministrul a susţinut, totodată, că Bechtel nu va primi despăgubiri pentru modificarea contractului, compania urmând să continue lucrările doar la tronsoanele Câmpia Turzii-Gilău şi Suplacu de Barcău-Borş, reprezentând 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrăzii Transilvania. Statul este liber să liciteze celelalte şase tronsoane, fără nicio pretenţie din partea constructorului american.
Costul de construire a autostrăzii Transilvania pe tronsoanele unde Bechtel continuă să lucreze va fi redus la 6,9 milioane euro/km, faţă de 14,7 milioane euro/km în prezent, pentru celelalte tronsoane costul estimat şi raportat inclusiv la specificul terenului fiind de 7,2 milioane euro/km, nivelul final urmând însă să fie stabilit în urma licitaţiilor.
Proiectul Autostrada Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde euro, pentru construcţia unui traseu de 415 kilometri, dar porţiunea construită până în prezent cu finanţarea statului, la şapte ani de la lansarea proiectului, depăşeşte cu puţin 10% din traseul total. Până în prezent au fost contruiţi doar 52 km din autostradă, iar lucrările sunt oprite de la începutul anului, din lipsă de fonduri.
Mediafax
-
Normal, mizam pe competenta