Licitaţia pentru asfaltarea marilor străzi ale Craiovei a ajuns în instanţă.
După ce, anul trecut, a modificat documentaţia de atribuire la solicitarea Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), Primăria Craiova a reuşit până la urmă să finalizeze licitaţia, adică să decidă atribuirea contractului către un câştigător, secret, deocamdată. Contract pe care, însă, nu-l poate semna.
Chiar dacă, în decembrie 2011, ca răspuns la o altă contestaţie, CNSC a decis că primăria poate atribui contractul de 64 de milioane de lei câştigătorului deja stabilit. Motivul: Primăria Craiova este chemată în instanţă de Erpia SA, primul termen fiind stabilit pe 24 ianuarie, la Curtea de Apel Craiova. Licitaţia a fost lansată pentru reabilitarea străzilor: Tineretului, Olteniei, Brestei, Pelendava, Amaradiei şi Toamnei.
Sursa: nouapresa.ro